Drumul care trece prin zece localităţi din raioanele Ungheni şi Nisporeni este reabilitat capital, cu bani de la Banca Mondială

Drumul care trece prin zece localităţi din raioanele Ungheni şi Nisporeni este reabilitat capital. Este vorba despre tronsonul care face legătura dintre satele Pârliţa, Bălăneşti şi Selişte, iar valoarea totală a proiectului este de 80 de milioane de dolari, bani împrumutaţi de la Banca Mondială.

”Drumul Pârliţa – Bălăbăneşti – Selişte are o lungime totală de 40 de kilometri şi a fost împărţit în patru sectoare. Unul dintre ele trece prin satul Selişte, iar lucrările sunt gata în proporţie de 50 la sută. Până acum, a fost reparat carosabilul, iar muncitorii repară şi trotuarul. Drumarii dau asigurări că, până la sfârşitul anului, lucrările vor fi finalizate.”

Oamenii din localitate spun că, până acum, drumul era într-o stare deplorabilă.

„Era cu gropi, tot asfaltat, dar cu gropi. Ştiţi cum se făcea înainte. Se strică maşina în fiecare groapă.”

„Clar că era drumul rău, dar acum îl fac foarte bun. Erau trotuare, dar erau rele.”

„Acum o să ajungem în Europa, o să mergem pe drumuri bune. Şi Selişte a ajuns, în sfârşit, pe drumuri bune.”

Concomitent, şi alte două sectoare sunt în reparaţie, iar pentru cel de-al patrulea abia a fost organizată licitaţia de selectare a antreprenorului.

ANATOLI USATÎI, secretar de stat la Ministerul Economiei şi Infrastructurii: „Parţial, prin localităţi, aceste drumuri au fost asfaltate, restul, în mare parte, au fost drumuri pietruite şi într-o stare care lăsa de dorit. Dar aş vrea să menţionez că foarte multe lucrări se fac şi prin localităţi, nu ne focusăm numai pe partea carosabilă, este vorba şi despre lucrări de siguranţă, trotuare, iluminatul public. Poduri, podeţe, toate modificările de rigoare.”

Potrivit autorităţilor, drumul Pârliţa-Bălăneşti-Selişte va fi reparat, în totalitate, până la anul viitor.


Preluat de la: Publika.md