Două jurnaliste, condamnate la doi ani de închisoare pentru că au filmat manifestaţiile anti-Lukaşenko

Două jurnaliste de la postul de ştiri Belsat au fost condamnate, joi, de către un tribunal din Belarus, la doi ani de închisoare pentru faptul că au filmat manifestaţiile împotriva regimului Lukaşenko, potrivit CNN, citat de libertatea.ro.

Kaţiarîna Andreieva, în vârstă de 27 de ani, şi Daria Tşulţova, în vârstă de 23 de ani, au fost arestate noiembrie, anul trecut în timp ce filmau protestele din stradă. Cele două tinere au fost acuzate de orchestrarea manifestaţiilor pe care le filmau și au pledat nevinovat, potrivit CNN.

Însă un tribunal din Belarus a decis joi că cele două se fac vinovate de „organizarea unei demonstrații care încalcă grav ordinea publică”. Ca probă a „vinovăției” lor, parchetul a prezentat o cameră video, un microfon, telefoane mobile, dispozitive de stocare de date de tip USB şi veste de presă.

„Am de toate: tinerețe, o slujbă pe care o iubesc, proeminență și, cel mai important, o conștiință curată. Vreau să-mi dedic toată energia creării Belarusului fără represiune politică. Cer o achitare pentru mine, pentru colegii mei și pentru pentru sute de deținuți politici”, a declarat Andreieva la o ședință de judecată anterioară.

Aceste arestări au determinat Uniunea Europeană să impună noi sancţiuni Minskului, însă Lukaşenko, supranumit „Ultimul dictator al Europei”, încă se menţine la putere. Rusia s-a arătat dispusă să trimită militari în ţara vecină pentru a nu permite instalarea altor forţe politice la putere.

Un grup pentru drepturile omului le-a desemnat pe cele două drept prizonieri politici și a declarat că acuzațiile împotriva lor sunt întocmite din cauza activității lor jurnalistice.

Belsat este un canal TV independent din punct de vedere politic, cu sediul în Polonia, care raportează în principal despre Belarus. Bugetul său se bazează pe subvenții de stat poloneze.


Preluat de la: Publika.md