Doi frați care au bătut și împușcat un bărbat pe Albișoara, reținuți (VIDEO)

Doi frați din Dondușeni au fost reținuți și plasați în arest pentru 30 zile pentru că au bătut un bărbat pe strada Albișoara.

Aceștia au luat la pumni victima de 52 de ani, iar unul dintre aceștia a mai efectuat câteva împușături în direcția acestuia dintr-o armă pneumatică cauzându-i dureri fizice, după care au părăsit locul comiterii infracțiunii.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția, comunicând că în acel moment se aflau în stare de ebrietate.

Actualmente ei sunt cercetați penal pentru huliganism agravat. Conform legislației penale în vigoare, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.


Preluat de la: Publika.md