Doi copii, atacaţi de o haită de câini pe o stradă din Capitală. MESAJUL mamei uneia dintre victime (VIDEO)

Momente de groază pentru un băiat de 10 ani, care a fost atacat de o haită de câini pe strada Nicolae Sulac din sectorul Ciocana al Capitalei. S-a întâmplat dimineaţă, iar despre acest caz, mama copilului a povestit într-o postare pe pagina sa de Facebook. Femeia spune că maidanezii s-au năpustit asupra băiatului, l-au doborât la pământ, i-au rupt pantalonii şi i-au făcut căciula zdrenţe.

Mai mult, mama băiatului a menţionat că nu este prima oară când în acea zonă, maidanezii atacă copii. Ea spune că s-a adresat de mai multe ori la responsabilii de la Primărie, însă problema aşa şi nu a fost rezolvată.

„Azi copilul meu de 10 ani, în timp ce venea de la lectii, a fost din nou atacat de câini. Eu deja nu mai știu unde să merg, la cine să mă rog, la care uşă să bat ca să scăpăm de aceşti blestemaţi maidanezi. Oare e necesar ca cineva să moară, ca cei de la primărie să se trezească? Trei câini au sărit la copil, l-au dat jos, i-au sfâşiat pantalonii și i-au smuls căciula de pe cap. Noroc de un domn care i-a alungat și l-a scăpat pe băiatul meu. Câinii, i-au făcut căciula zdrențe și au fugit cu ea în gură, după ce bărbatul a început a striga la ei. Stimaţi aleși locali, angajați ai Direcției Salubritate, e nevoie oare de jertfe ca să mai răriţi din “turmele de turbi”? Sau să-mi fac eu permis de port armă și să-i nimicească la mama dracului”, a povestit mama victimei.

Totodată, femeia a spus că, astăzi, la câteva ore diferenţă, pe aceeaşi stradă, şi o minoră a fost muşcată de maidanezi.


Preluat de la: Publika.md

 Fără categorie