Detalii noi despre incendiul din Dumbrava. Casa parohială a unui preot din localitate, mistuită de flăcări

Casa parohială a preotului Octavian Moșin din localitatea Dumbrava, comuna Trușeni, a fost mistuită joi seara de flăcări. Șapte echipaje de pompieri au luptat cu focul timp de aproape două ore. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă aproximativ 90 la sută din suprafața casei a fost deteriorată.

Flăcările au izbucnit la mansarda casei parohiale. În acel moment, preotul Octavian Moșin și soția acestuia, alături de copii, erau în casă. Ei au reușit să iasă din casă și să cheme pompierii.

„Am simțit un miros înțepător și fumul care ieșea din podul casei parohiale. Era imposibil de a stinge flăcările din interior. Presupunem că ori este un scurt circuit, ori de la temperaturi înalte s-a aprins. În pod depozităm mai multe hârtii. Vom încerca ca cel puțin să amenajăm o cameră și acolo să putem sta cu familia”, a povestit preotul, Octavian Moșin.

Casa parohială urma să găzduiască un centru social pentru copii din familii sărace, care urma să fie inaugurat la începutul lunii iulie.

„Era în proces de amenajare un centru de zi pentru copii. Chiar zilele trecute am finalizat lucrările într-o cameră. Am investit câteva luni de muncă aici de suflet”, a spus preotul, Octavian Moșin.

„Îmi pare rău. Părintele foarte mult bine face și a dorit să lucreze cu copiii. El și-a propus să facă un centru social pentru nevoiași, să-i educe în creștinism, să le deschidă mințile”.

„Eu trăiesc alături și am ieșit toți împreună să ajutăm”.

„Ne doare sufletul pentru părinte, pentru ceea ce s-a întâmplat. Cu fiecare dintre noi poate să se întâmple așa tragedie. Acum cred că trebuie noi să sărim în ajutor să scoată ceva din casă”.

Experiții urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incendiului. Acum doi ani, în cultea lăcaşului sfânt, din donaţiile enoriaşilor, parohul bisericii a început construcţia unui Centru Social. Acolo urmau să activeze în bază de voluntariat un psiholog şi mai mulţi profesori.

CITEŞTE ŞI: Incendiu puternic la Dumbrava. Arde o casă cu trei nivele (FOTO/VIDEO)


Preluat de la: Publika.md