Deputat: Chicu încet, dar sigur, îl întrece pe Dodon la minciuni

 

În două propoziții a admis trei minciuni:

1) Maia Sandu nu a ”ridicat mânuța” pentru ”concesionarea criminală a aeroportului”. Adică Maia Sandu nu a votat pentru hotărârea Guvernului pentru concesionarea aeroportului către Avia-Invest (adică lui Șor). În timp ce mulți dintre cei care îi sunt azi parteneri lui Dodon și Chicu ”au ridicat mânuța”.

2) Maia Sandu nu a ”ridicat mânuța în 2014 pentru legalizarea furtului miliardului”. La ședința secretă prin care s-a oferit garanția de 9,5 miliarde de lei Maia Sandu nici nu a participat. În schimb au participat și au votat mulți din cei care azi sunt partenerii lui Dodon și Chicu.

3) Guvernul Maia Sandu nu i-a oferit ”răgaz lui Șor”. Așa numitul ”răgaz” a fost oferit de un funcționar numit pe timpul Guvernului Pavel Filip (Octavian Nicolaescu, fost șef al Autorității Aeronautice Civile) și destituit de Guvernul Maia Sandu imediat ce a aflat de această decizie ilegală și contrară intereselor statului. Dacă-l interesează subiectul, Chicu poate să întrebe actualii parteneri de ce l-au numit în funcție și cine a stat în spatele acelei decizii.

Toate aceste trei minciuni au fost tot debitate de-a lungul timpului și s-a demonstrat caracterul lor absolut fals.

Constatăm a câta oară că regimul Dodon-Chicu nu este în stare să facă absolut nimic pentru această țară. Dodon este la al patrulea an de mandat și nu a reușit restituirea nici măcar a unui leu din miliardul furat. Chicu are deja șase luni de când e în funcție și nu a reuşit să anuleze contractul de concesionare a aeroportului (pe baza cererii de anulare depusă de Guvernul Maia Sandu încă în septembrie 2019). Neavând ce prezenta opiniei publice fie din cauza incompetenței, fie a existenței unui interes concret de a nu recupera banii din miliard și de a nu întoarce aeroportul statului, nu le rămâne altceva decât să acuze pe alții. Dar oamenii văd și aud indiferent de propaganda ieftină la care recurg asemenea regimului Plahotniuc. 


Preluat de la: Timpul.md