Curtea de Conturi: Administraţia CCA a oferit netransparent angajaţilor prime și a încasat venituri fără bază legală

Administraţia Consiliului Audiovizualului a oferit netransparent angajaţilor prime, în lipsa unui regulament şi criterii clare privind acordarea acestor bani, aşa cum prevede legea. De asemenea, instituţia care reglementează audiovizualul moldovenesc a încasat venituri fără bază legală, chiar dacă taxele pentru licenţiere trebuiau să ajungă direct în bugetul de stat. Sunt unele dintre constatările Curţii de Conturi, în urma auditului realizat privind modul de administrare a instituţiei în perioada 2018-2019. Documentul a fost prezentat la Comisia de control al finanțelor publice a Parlamentului.

„Încasarea în 2019 a unor venituri în valoarea de 71,5 de mii de lei la bugetul entității, fără fundamental legal clar. Acordarea unor premii unice cu ocazia sărbătorilor naționale în anul 2018 în valoare de 83 de mii de lei, fără a deține reglementări transparente… informațiilor statistice imprecise cu privire la numărul real al angajaților”, a menționat Olga Poiană, auditor public din cadrul Curții de Conturi.

„Pentru justificarea acțiunilor sale, Consiliul a invocat un confuz de norme şi a
concluzionat eronat că poate colecta taxe”, se arată în raportul prezentat deputaților. În același timp Consiliul Audiovizualului a încălcat legea și a acordat autorizații și licențe înainte ca solicitanții să achite taxele necesare, ceea ce a provocat acumularea datoriilor la bugetul de stat. Unii deputați și-au exprimat nedumerirea privind dublarea salariului președintelui instituţiei, Dragoș Vicol, în doar un singur an.

„Acum m-am uitat în declarația de avere a domnului Vicol. În 2018, dânsul a avut un salariul de 156 de mii de lei, în 2019 – 297 de mii. Deci, practic s-a dublat salariul într-un an. Vreau să înțeleg cum”, a spus Radu Marian, deputat PAS.

„Din 1 decembrie 2018 s-a majorat salarizarea la toate funcțiile din instituțiile publice, inclusiv și în Consiliul Audiovizualului. Salariul lui s-a majorat până la 18 mii 130 de lei”, a declarat Svetlana Lucinscaia, contabil-șef al Consiliului Audiovizualului.

Auditorii au mai constatat că s-a admis acumularea ilegală a concediilor nefolosite mai mult de un an de zile, un număr de 796 de zile, estimate la aproape 350 de mii de lei. S-a mai stabilit că, în ultimii doi ani, în cadrul CA a fost o rata a fluctuației cadrelor de tocmai 40 la sută, iar instituția nu a raportat Parlamentului numărul exact al angajaților. Reprezentanții Curții de Conturi au menționat că abaterile pot genera riscuri asupra integrității instituţiei. Președintele CA, Dragoș Vicol, dă asigurări că toate lacunele au fost deja eleminate.

„Am încercat să identificăm soluțiile pentru problemele care s-au acumulat în timp, cât pe dimensiunea financiară, atât pe dimensiunea contabilității. Din punctul nostru de vedere, am reușit în mare parte să le soluționăm”, a precizat Dragoș Vicola,  președintele Consiliului Audiovizualului.

Dragoș Vicol este președinte al Consiliului Audiovizualului din mai 2017.


Preluat de la: Publika.md