Copiii din Taraclia vor avea o nouă grădiniţă, gata să-i primească din toamna acestui an

Copiii din Taraclia  vor avea mai multe şanse de a frecventa grădiniţa. Şi asta pentru că în acest oraş ar urma să-şi reia activitatea o grădiniţă, pe uşa căreia a stat lacăt mulţi ani. Din bugetul de stat s-a alocat peste cinci milioane de lei pentru a fi renovată capital clădirea instituţiei preşcolare lăsată în paragină.  Lucrările de reparaţie vor începe în curând, iar muncitorii promit că grădiniţa va fi gata să primească copii chiar din toamna acestui an. 

Grădiniţa nr.1 se află în centrul Taracliei şi a început să fie renovată acum opt ani. Când reparaţia era pe ultima sută de metri, muncitorii au demontat acoperişul, care de asemenea avea nevoie de reparaţie, după care a urmat o ploaie torenţială, care a spălat, la propriu, toate investiţiile făcute în interiorul clării. De atunci, edificiul instituţiei de învăţământ preşcolar a fost lăsat de izbelişte, deși locurile în grădinițele din oraş sunt la mare căutare.

” În prezent, la noi funcţionează trei grădiniţe. Locuri sunt, dar la limită. Această clădire este mai mare decât altele şi vom avea rezervă de locuri în grădiniţă. Vom renova totul, va fi mobilă nouă, terenuri de joacă”, a declarat Veaceslav Lupov, primarul oraşului Taraclia.

” Vom schimba reţelele electrice, de gaze naturale, de apă. Vom demonta unii pereţi şi vom ridica alţii, astfel încât copiilor să le fie confortabil”, a declarat Serghei Voimschii, constructor.

Potrivit autorităţilor locale, lucrările de reparație a grădiniţei nr. 1 vor costa bugetul de stat 5,6 milioane de lei. Banii din bugetul de stat au fost transferaţi oraşului Taraclia prin decizia Parlamentului, la insistenţa deputaţilor Partidului „ȘOR ” şi în special, la solicitarea parlamentarului Vadim Fotescu.

 ”Când a fost elaborat bugetul de stat, deputaţii au avut posibilitatea să înainteze amendamente pentru a obţine surse de finanţare. Această clădire este goală de mulţi ani, dar deja de la 1 septembrie grădiniţa va putea fi frecventată de copii. Noi facem ceea ce am promis, în special în localităţile unde au fost aleşi primari pe listele Partidului „ȘOR” , a declarat Ilan Şor, preşedinte Partidul „ŞOR”.

În instituţia preşcolară care urmează a fi renovată vor fi transferaţi micuţii care frecventează acum o grădiniţă amplasată într-o clădire veche, care a ajuns într-o stare deplorabilă din cauza că, de 60 de ani, de când a fost construită, nu a fost niciodată reparată capital.

” Avem probleme cu acoperişul şi faţada clădirii. Aşa cum grădiniţa este amplasată în centrul oraşului, la noi în grupe sunt mereu mai mulţi copii decât permite norma. Noi aşteptăm să trecem în alt edificiu, deoarece, acolo vom putea înscrie la grădiniţă mai mulţi copii”, a declarat Natalia Mihailova, directorul interimar al grădiniței nr. 3.

” Aici este o sală rece şi umedă. Deseori, trebuie să utilizăm diferite soluţii pentru a scăpa de mucegai. Vrem ceva mai bun pentru copiii noştri. Copiii sunt atraşi de ceea ce văd cu ochii şi am vrea culori mai aprinse în interior ”, a declarat Nely Munteanu, educatoare grădinița nr. 3.

Potrivit autorităţilor locale, clădirea veche în care activează acum această grădiniţă ar putea găzdui muzeul din localitate.


Preluat de la: Publika.md