Cine este polițistul răpit și ce spun rudele bărbatului despre momentele de groază prin care au trecut

Ofițerul Andrei Amarfi din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești a fost răpit în această dimineaţă de angajații aşa-zisului minister al securităţii de la Tiraspol. Incidentul s-a produs în localitatea Camenca, din regiunea transnistreană, chiar în curtea casei în care locuieşte angajatul poliţiei. Anunţul a fost făcut astăzi de Procuratura Generală. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal, iar Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că i-a identificat pe răpitori și va transmite toate materialele procurorilor.

Echipa noastră de filmare a mers în satul Sănătăuca din raionul Floreşti acolo unde sunt rudele bărbatului răpit. Acolo am reuşit să vorbim cu soacra bărbatului. Aceasta spune că a aflat printre ultimii despre cele întâmplate. Femeia zice că este neliniştită şi a rugat-o pe fiica sa să vină împreună cu copii la ei.

„O venit sora la poartă şi mi-a spus. Eu eram la poştă după pensie. Şi îmi zice. Deja spusese la radio lumea auzise şi a venit şi mi-a spus şi mie. Nu a vrut să ne spună că noi avem tensiune şi bărbatul insult. Noi tot stăm cu griji. Avem o fină acolo să vă spun drept. Şi ne este frică tare şi stă cu fina mea. Noi i-am zis să nu o lase singura.”, a povestit soacra polițistului.

Atât bărbatul răpit cât şi soţia sa sunt născuţi în satul Sănătăuca însă acum locuiesc în oraşul Camenca din stânga Nistrului. Soţia bărbatului munceşte la liceul din satul Sănătăuca, iar bărbatul activează în Serviciul interacțiune comunitară al Secției securitate publică a Inspectoratului de Poliție din Florești. Aceştia împreună cu copiii lor făceau naveta în fiecare zi la muncă şi la şcoală.

Mama bărbatului răpit a refuzat să vorbească cu echipa noastră de filmare. Femeia spune că este cu nervii la pământ şi este foarte îngrijorată pentru soarta fiului său.

Rudele şi cunoscuţii bărbatului spun că au rămas şocaţi când au auzit de cele întâmplate.

„Am lucrat cu dumnealui în poliţie. E un băiat de treabă. Chiar suntem miraţi de cazul acesta. Cu ce ocazie şi motiv o fost. Nu am auzit noi să aibă probleme chiar cu Transnistria asta a lor pentru că el acolo trăia.Nu este normal azi l-au luat pe dânsul că el e om de putere , de stat, mâine pot să îl ia pe un ţăran de rînd fără nici o întrebare.”

„Aşa ceva nu s-a auzit niciodată. Om de treabă ca orișicare, coleg. Cazul acesta este foarte şocant. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat, dar cred că o să se rezolve spre bine.”

Potrivit Ministerului de Interne, soția poliţistului a anunțat conducerea Inspectoratului de Poliție din Florești despre răpire în jurul orei 9:30. Potrivit femeii, el a fost sechestrat de câteva persoane care aveau cagule pe cap şi purtau haine care care aveau inscripția „MGB”, a așa-numitului minister al securității de la Tiraspol. Ulterior a fost urcat într-un automobil și dus într-o direcție necunoscută.


Preluat de la: Publika.md