China revine la măsuri stricte din cauza coronavirusului. Sute de zboruri de pe aeroporturile din Beijing, anulate

China a raportat, joi, 28 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, în contextul în care capitala ţării, Beijing, se confruntă cu un nou focar de contaminare, ce a fost asociat cu cea mai mare piaţă de produse agricole din acest oraş, informează DPA, citat de agerpres.ro.

Douăzeci şi unu dintre aceste cazuri au fost confirmate la Beijing şi alte trei în oraşul învecinat Tianjin şi în provincia Hebei, potrivit autorităţilor sanitare din China.

Restul de patru cazuri sunt importate şi au fost confirmate în Shanghai, Shaanxi şi Gansu.

Măsuri stricte au fost implementate pentru a preveni o răspândire şi mai amplă a virusului care cauzează maladia COVID-19 în Beijing, unde autorităţile locale au cerut rezidenţilor să nu părăsească oraşul.

Sute de zboruri de pe aeroporturile din Beijing au fost anulate, autogările ce operează curse pe distanţe lungi au fost închise, iar căile ferate chineze au oferit posesorilor de bilete contravaloarea acestora.

Deplasările considerate inutile în afara oraşului au fost interzise, iar orice persoană care trebuie totuşi să plece din Beijing trebuie să prezinte dovada unui rezultat negativ la testul COVID-19.

Miercuri, cursurile şcolare din capitala chineză au fost suspendate şi toate comunităţile rezidenţiale au primit ordinul de a implementa măsuri de izolare şi de a monitoriza şi controla deplasările rezidenţilor.

Beijingul a raportat un total de 137 cazuri noi de coronavirus după depistarea unui focar în piaţa Xinfadi din districtul Fengtai în urmă cu o săptămână.

CITEŞTE ŞI: China, din nou în alertă din cauza pandemiei de coronavirus: 11 cartiere din Beijing, şcoli şi grădiniţe au fost închise


Preluat de la: Publika.md