Ce indicaţii au primit procurorii de la Alexandr Stoianoglo privind scrutinul prezidențial

Procurorilor teritoriali și cei specializați vor examina în regim prioritar toate sesizările despre încălcările electorale din timpul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie. Indicația a fost emisă de către Procurorul General, Alexandr Stoianoglo.

Totodată, Procuratura Generală solicită informarea cu referire la orice faptă penală sesizată sau examinată, precum și despre soluția adoptată în consecință.

Potrivit Procurorului General, acest lucru va permite de a stabili dacă ilegalitățile au putut influența rezultatele scrutinului, deoarece soluțiile urmăririi penale pot fi luate în calcul de către Curtea Constituțională la validarea alegerilor.

Conform prevederilor legale, președinții organelor electorale şi alte persoane cu funcții de răspundere sunt obligați să informeze imediat Procuratura despre acțiunile care conţin elementele infracțiunilor, legate de efectuarea alegerilor.

Potrivit legislației, Procuratura este obligată să asigure examinarea încălcărilor legislației electorale care conțin elementele infracțiunilor prevăzute de Codul Penal, cum ar fi:

 


Preluat de la: Publika.md