Când trecem la ora de iarnă

În ultima duminică a lunii octombrie, trecem la ora de iarnă.

Astfel, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, vom da ceasul cu o oră înapoi – ora 3:00 va deveni ora 2:00.

Într-un comunicat de presă al Guvernului se arată că acest lucru se face în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU şi concomitent cu statele membre ale Uniunii Europene.

PUBLIKA.MD amintește că Parlamentul European a votat în anul 2019 pentru renunţarea la sistemul orelor de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă.

Măsură va fi aplicată din 2021, iar până atunci, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să decidă dacă vor să rămână la ora de iarnă sau la ora de vară. 

 


Preluat de la: Publika.md