Călătoria în Moldova s-a transformat într-o anchetă pentru un străin

Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control adițional cetățeanul din Sri Lanka, în vîrstă de 45 de ani. Ca urmare, asupra sa a fost depistat un ID Card care ar fi fost eliberat de către autoritățile de baștină pe numele său, cu indici clari de falsificare.

La audieri, acesta a declarat că și-a schimbat numele, din acest considerent și-a perfectat un alt ID Card, fiind convins că este unul autentic. De asemenea, a precizat că este pentru prima dată în R. Moldova, fiind în vizită cu scop turistic.

Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră ai Direcției regionale Vest. Documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei, persoanei i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat.


Preluat de la: Noi.md