Bulgaria începe lucrările la coridorul de gaze care va trece prin Moldova

Scopul proiectului este de a crește capacitatea de transport al gazelor naturale la punctele de interconectare Kulata/Sidirokastro în direcția Grecia-Bulgaria, și Negru-Vodă/Cardam, în direcția Bulgaria-România, Moldova, Ucraina și alte țări.

Compania de gaze spune că extinderea infrastructurii de transport gaze a Bulgartransgaz va permite realizarea obiectivelor Coridorului Vertical de diversificare şi îmbunătăţire a securităţii aprovizionării prin transferul de cantităţi suplimentare de gaze naturale de la sud la nord.

Prima achiziţie publică vizează planificarea, proiectarea investiţiilor, furnizarea materialelor şi echipamentelor necesare, construcţia şi punerea în funcţiune de noi şantiere pentru extinderea infrastructurii de transport gaze în ambele puncte.

Se estimează că primul lot de lucrări scos la licitație va costa mai puțin de 300 de milioane de euro, inclusiv proiectarea lucrărilor, precum și materialele, și echipamentele necesare pentru realizarea investiției.

Ideea construirii unui Coridor vertical de gaze a apărut încă în 2014. În luna ianuarie a acestui an, Ucraina, Republica Moldova și Slovacia s-au alăturat memorandumului privind construcția acestuia, semnat la Atena.

La sfîrșitul lunii februarie, directorul executiv al Bulgartransgaz, Vladimir Malinov, a declarat că, potrivit datelor oficiale pentru anul 2023, 14 miliarde de metri cubi de gaze naturale au fost transportate prin Ucraina către piețele din Europa Centrală – către Austria, Italia, Slovacia și Republica Cehă; anumite volume mici de „combustibil albastru” sunt, de asemenea, transferate către piețele din Germania și Slovenia.

„Aceste volume trebuie să fie refăcute, iar acest lucru poate fi făcut prin intermediul coridorului vertical de gaze”, a adăugat el. Vladimir Malinov a declarat că acest proiect este, de asemenea, o chestiune de solidaritate cu Ucraina, deoarece, atunci cînd uriașul său sistem de transport al gazelor va rămâne gol după ce transportul de gaze din Rusia va fi oprit, acesta va fi pus în pericol.

„Coridorul vertical de gaze este singurul proiect care poate îndeplini ambele obiective – oferind simultan volume alternative pentru aceste piețe afectate (în principal prin intermediul gazelor naturale lichefiate) și, în al doilea rînd, folosind sistemul ucrainean de transport al gazelor pentru a-l menține viabil”, a adăugat Malinov.

Potrivit acestuia, compania ia în considerare opțiunile pentru furnizarea de gaze naturale lichefiate din Grecia și Turcia prin Bulgartransgaz, ICGB, iar de acolo prin rețelele românești și moldovenești către Ucraina.


Preluat de la: Noi.md