BNM: Băncile din ţara noastră fac din ce în ce mai puţine operaţiuni în numerar

Băncile din ţara noastră fac din ce în ce mai puţine operaţiuni în numerar. În nouă luni ale acestui an, încasările în numerar au scăzut cu 9 la sută şi au ajuns la 82 de miliarde de lei, potrivit Băncii Naţionale.

Suma plăţilor cash a fost de peste 85 de miliarde de lei, cu şapte la sută mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit BNM, s-au înregistrat reduceri pentru toate tipurile de încasări. De exemplu, de la întreprinderile care prestează servicii de transport, suma s-a diminuat cu peste 56 de procente. Sumele încasate din vânzarea valutei persoanelor fizice au scăzut cu 36 la sută. Cu peste 30 de procente s-au redus şi sumele în numerar încasate din impozite şi taxe.

În cazul plăţilor pentru chirie şi servicii comunale, reducerea e de 22,4 la sută.

Statistica arată că s-a redus, cu şapte procente, şi suma mijloacelor băneşti eliberate în numerar. Pentru achiziţionarea produselor agricole s-au eliberat cu 26 la sută mai puţini bani. La procurarea valutei de la persoanele fizice, suma este mai mică cu aproape 14 la sută. Iar pentru salarii, burse sau plăți sociale, reducerea înregistrată este de aproape trei la sută. 


Preluat de la: Publika.md