Bilanţul cutremurelor din Turcia şi Siria: Sunt peste 2300 de morţi şi aproximativ 10.000 de răniţi

Se înregistrează un bilanţ cutremurător în Turcia şi Siria, după seisme. Ultimul indică peste 2300 de morţi şi în jur de 10 mii de răniţi. Se crede în continuare că sute de oameni sunt prinși sub dărâmături, iar bilanțul este de așteptat să crească, pe măsură ce echipele de salvare răscolesc în epavele din zonele afectate.

Yunus Sezer Sezer, şeful agenţiei pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă din Turcia (AFAD), a declarat că seismele au avut în total 130 de replici şi că 2.834 de clădiri s-au prăbuşit.

După cutremur, un „coridor de ajutor aerian” a fost creat de forţele armate turceşti pentru a trimite echipe de căutare şi salvare în regiune. Peste 9.000 de salvatori au fost desfăşuraţi pe teren.

Vicepreşedintele turc, Fuat Oktay, a declarat că aeroportul Hatay este în prezent închis pentru zboruri, precizând că şi aeroporturile Kahramanmaras şi Gaziantep sunt închise pentru zborurile civile.

Ministrul educaţiei naţionale Mahmut Ozer a anunţat că toate şcolile din Turcia vor fi închise până lunea viitoare, 13 februarie, iar ministrul tineretului şi sportului Mehmet Kasapoglu a comunicat că toate evenimentele sportive naţionale din ţară au fost suspendate până la noi ordine.

Cutremurul a fost resimţit şi în mai multe ţări vecine din regiune, între care în Liban şi Siria.
 


Preluat de la: Publika.md