Avion ucrainean doborât lângă Teheran: Iranul a trimis cutiile negre în Franţa

Iranul a trimis în Franţa cutiile negre ale avionului ucrainean doborât în ianuarie în apropiere de Teheran, a anunţat sâmbătă Mohsen Baharvand, adjunct al ministrului de externe iranian, transmite AFP.

”Cutiile negre au fost transportate la Paris ieri de către reprezentanţi ai aviaţiei civile şi un judecător, iar operaţiunea de decriptare va începe luni”, a indicat Baharvand.

La 8 ianuarie, un avion Boeing 737-800 al companiei Ukraine International Airlines, care efectua un zbor între Teheran şi Kiev, a fost doborât la scurt timp după decolare de apărarea antiaeriană iraniană. Aceasta era în stare de alertă maximă în aşteptarea unui posibil atac american în urma lansării de către Iran a unor rachete asupra bazelor americane din Irak ca represalii după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani de aviaţia militară americană la Bagdad.

Forţele armate iraniene au recunoscut la 11 ianuarie că au doborât ”din eroare” avionul ucrainean ce efectua zborul PS 752 al companiei Ukraine International Airlines.

Toate cele 176 persoane aflate la bordul avionului ucrainean au decedat, majoritatea fiind cetăţeni iranieni şi canadieni.

La finalul lunii iunie, Biroul de anchete şi analize francez (BEA) a menţionat că Iranul a solicitat în mod oficial asistenţa sa tehnică pentru decriptarea datelor din cutiile negre.  


Preluat de la: Timpul.md