Austria a dat startul testării în masă, în pofida părerii sfatului experţilor

În Austria a început vineri testarea în masă a populaţiei la noul coronavirus, în pofida îndoielilor exprimate de consilieri ştiinţifici ai guvernului, transmite dpa.

Cozi lungi de aşteptare s-au format la centrele de testare din Viena şi din landurile vestice Tirol şi Vorarlberg, după cum au relatat posturile ORF şi Oe24. Alte landuri urmează să înceapă campania de testare în masă în zilele următoare, scrie agerpres.ro.

Cancelarul Sebastian Kurz a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie un plan de testare voluntară, ca măsură de încetinire a propagării coronavirusului.

Dacă din cei 8,9 milioane de locuitori ai Austriei vor fi testaţi câteva milioane, autorităţile vor putea depista şi izola multe persoane infectate care nu prezintă simptome, a argumentat el.

Cu toate acestea, ‘un număr semnificativ de experţi’ i-au spus ministrului sănătăţii, Rudolf Anschober, că se opun acestui plan, după cum reiese din înregistrările unei întâlniri recente.

Ei au avertizat că testele negative le vor induce oamenilor ideea greşită că vor putea petrece sărbătorile de sfârşit de an cu rudele în condiţii normale.

Experţii mai sunt îngrijoraţi şi de rezultatele false pe care le generează kiturile folosite la testarea rapidă.

În locul testării populaţiei generale, experţii ar prefera o concentrare pe grupe specifice cu risc ridicat şi un efort mai puternic de depistare a celor care au venit în contact cu persoane infectate.

Campania de testare în masă în Austria are loc după eforturi similare desfăşurate în Slovacia şi în regiunea italiană Trentino-Tirolul de Sud în săptămânile recente.

Totuşi, Slovacia a început ulterior să se îndepărteze de această abordare, în lipsa capacităţii de urmărire a contacţilor. Un al doilea val de testare în masă a populaţiei a fost amânat.


Preluat de la: Publika.md