Un atac armat s-a produs la Paris, în jurul orei prânzului. Trei oameni au murit, iar alţi trei au fost răniţi, după ce un individ a deschis focul într-un cartier în care locuiesc cetăţeni kurzi. Un martor a declarat pentru Le Parisien că s-au auzit împuşcături şi într-un restaurant și la un coafor.
Autorităţile franceze au reuşit să prindă suspectul. Acesta ar fi un pensionar de 69 de ani. Anterior a muncit ca şi mecanic de locomotivă. Nu este clar ce motivaţii a avut pentru a împuşca oamenii. Se ştie doar că se afla sub control judiciar şi îi era interzis să deţină armă. Acesta a fost dus la spital.
În acelaşi timp, procurorii francezi menţionează că, anul trecut, bărbatul ar mai fi atacat o tabără de refugiaţi kurzi, când a tăiat corturile în care aceştia stăteau cu o sabie.
La câteva ore după atac, un grup de cetăţeni kurzi au ieşit la o acţiune de protest. În scurt timp, străzile capitalei franceze s-au împânzit cu oameni, care s-au manifestat violent. Aceştia au acuzat autorităţile franceze nu le acordă suficientă protecţie kurzilor şi au început să arunce cu pietre, steaguri şi jaloane rutiere în forţele de ordine. La rândul lor, poliţiştii francezi au ripostat cu gaze lacrimogene.
Preluat de la: Publika.md