Alexandru Tănase: Serviciile speciale nu-s chiloții primei doamne, pe care îi iei cu tine când îți faci bagajele la plecare de la Condrița

 

Proiectul de lege cu privire la transferarea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea președintelui în cea a Parlamentului, dar și alte inițiative lansate de PSRM în ultimele zile, precum oferirea unui statut special pentru limba rusă, fac parte dintr-un scenariu de subminare politică a Republicii Moldova ca stat. De această părere este expertul în drept Constituțional, Alexandru Tănase.

Solicitat de reporterul Deschide.MD să comenteze inițiativa socialiștilor care au solicitat re-subordonarea SIS, Alexandru Tănase a declarat că nu crede că ar fi vorba de o simplă bulibășeală politicianistă.

Tentativă de capturare a unor instituții importante ale statului în scop subversiv

„Lucrurile trebuie privite în ansamblu. Nu cred că asistăm la o banală bulibășeală politicianistă, unde un „prișidinti” care s-a supărat că a pierdut alegerile își ia cu sine SIS și SPPS, împreună cu chiloții primei doamne, portretul lui Putin și conservele din beciurile reședinței de la Condrița. SIS-ul nu-s chiloții primei doamne, portretul lui Putin și conservele din beciurile reședinței de la Condrița. Lucrurile sunt mult mai grave. De fapt asistăm la o tentativă de capturare a unor instituții importante ale statului în scop subversiv”, a declarat el.

Potrivit expertului, după ce Igor Dodon a fost dat jos de la putere, cetățenii asistă la o serie de acțiuni foarte periculoase de subminare a statului.

Mesajele de incitare la separatism, lansate de președintele Dodon la sudul țării, imediat după ce a pierdut alegerile prezidențiale, tentativa de a tulbura liniștea interetnică prin revenirea la statutul limbii ruse – toate astea sunt parte a unui scenariu de subminare politică a Republicii Moldova ca stat. Aceste acțiuni antistatale, nu sunt nici pe de departe exhaustive. Kremlinul va încerca să vulnerabilizeze prin toate metodele Republica Moldova, nu doar prin incitare la ură interetnică și separatism. După mesajele trimise de Maria Zaharova de la Moscova, trebuie să fim gata că vom asista curând la anumite provocări și pe dimensiunea transnistreană”, menționează Alexandru Tănase.

Expertul atrage atenția că Igor Dodon, chiar dacă a pierdut alegerile, rămâne a fi succesorul unui sistem politic și al unei majorități parlamentare produse de acest sistem.

„Curatorii” din Kremlin vor controla Parlamentul țării prin intermediul lui „Kremlinovici”

„Atâta timp cât „curatorii” din Kremlin vor controla Parlamentul țării prin intermediul lui „Kremlinovici”, Republica Moldova se va afla într-o zonă a unor riscuri de securitate sporite. Astfel, „decuplarea” președintelui ales al republicii de anumite instituții, cum este bunăoară SIS, este vitală pentru implementarea unor astfel strategii”, susține el.

Alexandru Tănase menționează că re-subordonarea instituțiilor față de Parlament nu are absolut nicio rațiune instituțională. Mai mult ca atât, precizează expertul, mutarea instituțiilor statului „dintr-o valiză în alta, în funcție de conjunctura politică”, afectează grav însăși funcționalitatea acestor instituții, „care în loc să-și facă liniștiți datoria, sunt atrase în jocuri politice”.

Legile vor trebui contestate la Curtea Constituțională

„Din punct de vedere legal, tentativa de a prelua controlul asupra SIS, ridică probleme serioase de constituționalitate. Potrivit Articolului 77 din Constituție, Președintele Republici este șeful statului, garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării. Articolul 87 din Constituție, conferă președintelui o serie de atribuții constituționale în domeniul apărării. Exercitarea acestor atribuții constituționale presupune existența unui anumit instrumentar instituțional, cum ar fi Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Serviciul de Informații și Securitate etc. În lipsa acestor instrumente, atribuțiile constituționale ale președintelui ar fi golite de conținut – el devenind o figură butaforică. Astfel, dacă aceste proiecte vor fi votate, legile vor trebui contestate la Curtea Constituțională”, a precizat el.

Rugat să comenteze și declarațiile socialistului Vasile Bolea, unui dintre autorii inițiativei cu privire la re-subordonarea SIS, Alexandru Tănase a spus că declarațiile deputatului „doar argumente nu pot fi numite”.

„Constituția nu impune nici un fel de restricții pentru Președintele Republicii Moldova, în partea ce ține de deținerea multiplei Cetățenii. De asemenea, Constituția nu prevede nici o limitare a mandatului/competențelor constituționale ale Președintelui pe acest motiv. La 27 aprilie 2010, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a adoptat Hotărârea în cauza Tănase vs. Moldova, care a declarat contrară Convenției Europene eventualele restricții impuse pe motiv de multiplă cetățenie. La 11 decembrie 2014, Curtea Constituțională prin Hotărâre irevocabilă și-a adaptat propria jurisprudență, la Hotărârea CEDO menționată mai sus, eliminând orice interdicție ocupării unor funcții publice de către persoane cu multiplă cetățenie”, a amintit expertul.

https://deschide.md 


Preluat de la: Timpul.md