Alcoolul i-a luat minţile. Un şofer din Călăraşi a agresat poliţiştii şi i-a ameninţat cu moartea

A agresat poliţiştii şi i-a ameninţat cu moartea. Un şofer de 24 de ani din Călăraşi prins beat la volan riscă până la 2 ani după gratii pentru ameninţare şi violenţă săvârşită asupra unor persoane cu funcţii de răspundere.     

Acesta a fost oprit în trafic, iar în timpul documentării şoferul s-a dovedit a fi beat şi agresiv. Individul nu se supunea cerințelor legale şi a sărit la bătaie. Agenţii de poliţie au chemat în ajutor grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Călărași. Ajunşi la faţa locului, aceştia au fost luaţi la pumni şi loviţi cu picioarele de şoferul turbulent care a avariat şi automobilul de serviciu al oamenilor legii.

După testarea alcoolscopică, în aerul expirat s-a stabilit o concentraţie de alcool de cinci ori mai mare decât norma admisă. Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore şi are acum dosar penal. Acesta riscă amendă de până la 67 de mii de lei, muncă neremunerată în folosul societății până la 180 de ore sau închisoare de până la doi ani. 


Preluat de la: Publika.md