Aerul poluat, al doilea factor de risc pentru bolile netransmisibile, cauzează 12% din decese în Moldova

Aerul poluat este al doilea factor de risc pentru bolile netransmisibile, cauzând 12% din decese în Republica Moldova. Informația se arată într-un comunicat de presă emis de ANSP, în contextul Zilei Internaționale a aerului curat.

Potrivit ANSP, poluarea aerului este cel mai mare risc de mediu pentru sănătatea umană și a doua cauză de deces de boli netransmisibile la nivel global, cu aproximativ 7 milioane de cazuri de decese premature, atribuite poluării aerului interior și exterior.

De menționat este faptul că în țările în curs de dezvoltare poluarea aerului afectează în mod disproporționat femeile, copiii și persoanele în vârstă.

În absența unei intervenții semnificative, se estimează că numărul deceselor prematurecauzate de poluarea aerului va crește cu peste 50% până în anul 2050.

Organizația Națiunilor Unite a declarat Ziua Internațională a aerului curat pentru un cer albastru în contextul interesului sporit al comunității internaționale pentru aerul curat și necesitatea depunerii eforturilor suplimentare pentru îmbunătățirea calității aerului, inclusiv reducerea poluării acestuia pentru a  proteja sănătatea umană.

 


Preluat de la: Publika.md