Accident înfiorător în California: Şapte copii şi doi adulţi au murit

Şapte minori și doi adulți au murit în seara primei zile din an într-un accident în care a fost implicat un vehicul care transporta mai mulți copii. Tragedia s-a produs pe o porţiune rurală de autostradă din comitatul Fresno (statul California), a anunţat California Highway Patrol (patrula autostrăzilor, CHP), conform DPA, citat de b1.ro.

Organele de poliție au fost trimise la un accident raportat pe autostrada 33, în jurul orei 20:00 pe 1 ianuarie. În momentul în care au ajuns la fața locului, autoritățile au găsit un autoturism Ford – care transporta toţi copiii – „complet cuprins de flăcări”, a declarat ofiţerul Rory Marks, un purtător de cuvânt al CHP.

Toate victimele au fost declarate decedate la faţa locului. Niciuna nu a fost identificată public, a mai spus Marks.

O investigaţie preliminară şi o reconstrucţie bazate pe dovezi fizice la faţa locului au indicat că un vehicul Dodge din 2013 condus de un tânăr de 28 de ani dinspre Avenal s-a ciocnit de Fordul din 2007 condus de o femeie.

„Când focul a fost stins, s-a descoperit că în Ford erau 8 ocupanţi”.

Cu toate acestea, raportul de accident al CHP arată faptul că maşina avea doar şase centuri de siguranţă.

Până la momentul transmiterii acestei știri, nu a fost stabilită cauza producerii accidentului. Raportul a menţionat că viteza celor două vehicule a fost nedeterminată şi că vremea era „senină şi uscată” la momentul coliziunii.


Preluat de la: Publika.md