Accident cumplit în raionul Criuleni. Un tânăr de 26 de ani a murit, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața într-un accident cumplit produs în satul Mălăieștii Noi din raionul Criuleni. 

Poliția a fost alertată noaptea trecută, la ora 00:55, precum că pe traseul Bălăbănești-Dubăsarii Vechi, în satul Mălăieștii Noi, raionul Criuleni, s-a produs un accident rutier. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, conducând cu viteză excesivă automobilul, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, ulterior tamponâdu-se într-un copac de pe marginea carosabilului.

În mașină se aflau și doi pasageri. În urma impactului, pasagerul de 26 ani, care se afla pe  pe bancheta din spate, a decedat la fața locului, iar celălalt pasager de 24 de ani și șoferul nu au suferit leziuni grave.

Conducătorul auto a fost supus testului alcoolscopic, în aerul expirat fiind stabilită o concentrație de alcool de 0,64 mg/l.

Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore, în acest caz fiind inițiată o cauză penală pentru a putea fi stabilite toate circumstanțele.

Bărbatul de la volanul mașinii activează în cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, la data de 12 octombrie curent solicitând eliberarea sa din funcție, în baza Codul Muncii fiind obligat să mai activeze încă 14 zile. Din ziua depunerii cererii cu privire la încetarea raportului de muncă, acesta nu s-a prezentat la serviciu pe motive de sănătate.


Preluat de la: Publika.md