Fermieri despre datele Serviciului Hidrometeorologic de Stat: Umiditate în sol este doar pe hârtie, n-au fost ploi de luni bune

 

După ce acum câteva zile reprezentanții Serviciului Hidrometeorologic de Stat au declarat într-un interviu acordat unei agenții de știri despre faptul că în stratul arabil de sol este suficientă umiditate, mai mulți fermieri din țară au rămas de-a dreptul indignați.

Potrivit acestora, în unele raioane din țară, nu au fost înregistrate precipitații de luni bune, iar situația, în ciuda precipitațiilor căzute în unele regiuni, este critică.

„În unele raioane, cum ar fi Leova, Comrat, Ungheni sau Fălești au căzut circa 15-20 mm. Pentru grâu, care are sistemul radicular insuficient dezvoltat din cauza lipsei de precipitații începând cu luna noiembrie, apoi iarna, aceste ploi nu au însemnat nimic. Să fi fost umiditate în timpul iernii, plantele se dezvoltau normal, iar precipitațiile ce au căzut, doar au provocat buruienile să crească. Azi am fost prezent la erbicidarea a 300 de hectare de grâu pentru a semăna floarea soarelui. Reînsămânțarea câmpurilor încă este realizată de mulți fermieri”, ne-a explicat Victor Șterebeț, specialist în agricultură.

Totodată, și ultimele rapoarte prezentate de MADRM reflectă starea destul de gravă a culturilor din raioanele Florești și Șoldănești, unde, potrivit estimărilor, 1/3 din totalul suprafețelor agricole sunt afectate de secetă.

Agricultori din sudul țării susțin că în unele zone nici nu au căzut precipitații, chiar dacă au fost făcute prognoze în acest sens.

„Umiditate este doar pe hârtie, nu au căzut precipitații nici nu știm de câte luni, aceasta pur și simplu nu are de unde se lua în stratul arabil”.

„În zona de sud-est e foarte grav, sunt localități în care nu a plouat deloc de luni bune”, au scris mai mulți fermieri pe pagina noastră.

Amintim că și Nicolae Ciubuc, fost ministru al Agriculturii, într-un interviu acordat recent pentru Agrobiznes a menționat că potrivit estimărilor recoltele vor scădea cu circa 50% din cauza secetei.

Fermierii solicită autorităților și instituțiilor abilitate să ofere date veridice despre starea culturilor.

https://agrobiznes.md


Preluat de la: Timpul.md