Curier de haşiş. Un tânăr de 19 ani, reţinut înainte să plaseze marfa în ascunzişuri

Drogat şi cu droguri la el. Un tânăr de 19 ani a fost reţinut astăzi de poliţişti. Comportamentul lui a trezit suspiciuni oamenilor legii.

Când s-au apropiat de el poliţiştii, acesta a predat benevol 13 pachezeţel de haşiş. Toate urma să le plaseze în ascunzişuri din sectorul Botanica. Mai mult, acasă la tânăr au fost găsite încă aproximativ 140 de grame de haşiş. 

Acesta a recunoscut că era curier în cadrul unei grupări. Dacă ar fi reuşit să vândă cele 13 pacheţele cu substanţe narcotice, atunci ar fi încasat în jur de 15 mii de lei. 

Tânărul se află acum în arest preventiv pentru 30 de zile. Pedeapsa lui va fi stabilită în baza Codului Penal, după ce vor veni rezultatele expertizei. 

 


Preluat de la: Publika.md