Socialiştii şi reprezentanţii Partidului „ŞOR” reacţionează la decizia Departamentul Trezoreriei de Stat al SUA de a impune sancţiuni care îi vizează inclusiv pe Ilan Şor, dar şi pe un grup de cetăţeni ruşi, printre care Igor Ciaika, fiul fostului procuror general al Federaţiei Ruse, cărora autorităţile americane le impută conexiuni cu cele două formaţiuni. Preşedintele de onoare al PSRM, Igor Dodon spune că este prieten cu Ciaika, dar neagă că acesta s-ar fi implicat în politica de la Chişinău. Iar Ilan Şor susţine că sancţiunile impuse de SUA relevă faptul că preşedintelui Republicii Moldova îi este frică de protestele organizate de Partidul „Şor”. Am solicitat un comentariu din partea Preşedinţiei la aceste afirmaţii, dar deocamdată nu am primit un răspuns.
Preşedintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, a explicat în ce a constat implicarea lui Ciaika în relaţiile dintre Chişinău şi Moscova.
„Îl cunosc pe Ciaika, este prietenul meu. El era sub sancţiuni în 2017-2019 când venea în Moldova. Acest lucru nu este o noutate. Mai mult, Igor Ciaika a făcut foarte mult pentru relaţiile bilaterale dintre Moldova şi Rusia”, a declarat Igor Dodon.
În decizia Trezoreriei americane se menţionează că Ciaika ar fi intermediat o alianţă parlamentară între Partidul „ŞOR” şi PSRM în 2019,pentru a obţine adoptarea unor legi în favoarea intereselor Moscovei, astfel încât Moldova să fie readusă sub sfera de influenţă a Rusiei. Mai mult, în schimbul acestor servicii, Igor Ciaika le-ar fi promis suport electoral şi ar fi creat o schemă prin care, companiile sale ar fi finanţat cele două formaţiuni, se mai precizează în document. Deputatul Blocului Socialiştilor şi Comuniştilor Vasile Bolea a negat colaborarea lui Ciaika cu PSRM.
„Nu are nicio legătură cu domnul Ciaika Partidul Socialiştilor. Sunt nişte declaraţii a Departamentului de Stat al SUA, să întrebaţi pe dânşii în primul rând, este o decizia lor. Cum s-o comentez? Eu nu am nicio informaţie referitoare la lucrurile acestea, în primul rând, cum a fost incluse persoanele respective în lista de sancţiuni”, a spus deputatul Vasile Bolea.
De menţionat că în aşa-numita „Lista Magniţki” figurează şi partenerul de afaceri al lui Igor Ciaika, Ivan Zavorotnîi. Acesta este cunoscut drept un naţionalist rus. Autorităţile americane i-au mai inclus în lista celor supuşi sancţiunilor şi pe Iurii Gudilin, cunoscut drept fost agent FSB, dar şi pe cetăţenii ruşi Olga Grak şi Leonid Gonin. Toţi trei ar fi avut rolul de a influenţa procesul electoral din Moldova, în favoarea intereselor Kremlinului la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020. Numele acestor persoane figurează şi într-o investigaţie RISE, care a scos la iveală faptul că Gudilin, Grak şi Gonin l-ar fi consiliat pe Igor Dodon, candidatul PSRM la scrutinul prezidenţial. Dodon neagă aceste acuzaţii.
„Referitor la implicarea politică, vedeţi şi voi, la băieţii ăştia de la guvernare, jumătate din Preşedinţie sunt consilieri străini, care au acolo oficii şi primesc salarii şi nimeni nu observă nimic, eu în calitate de preşedinte de ţară nu am avut niciun consilier străin, nici din Rusia, aşa cum are actuala conducere a ţării, consilieri din România, SUA sau Germania”, a mai comentat Vasile Bolea.
Am solicitat un comentariu de la Preşedinţie referitor la aceste afirmaţii ale lui Igor Dodon, dar deocamdată nu am primit un răspuns din partea instituţiei.
Iar Ilan Şor califică sancţiunile impuse de autorităţile americane împotriva sa, a soţiei sale şi a partidului pe care îl conduce drept o răfuială politică.
„Introducerea sancţiunilor împotriva mea este o victorie mare, este o victorie, deoarece Maia Sandu se teme teribil de viitoarele proteste și înțelege că orele şi zilele ei sunt sunt pe sfârşite”, a comentat liderul formaţiunii „ŞOR”.
Nici la aceste declaraţii nu am obţinut un comentariu din partea şefului statului. Miercuri, însă, Maia Sandu a declarat cu referire la decizia SUA, că aceasta va servi drept exemplu pentru justiția din Republica Moldova, care a sabotat și a tergiversat urmărirea penală pe numele celor vizaţi de sancţiuni.
Preşedintele Parlamentului,Igor Grosu, care este şi preşedintele partidului de guvernare, spune că decizia Departamentului SUA confirmă informaţiile vehiculate în spaţiul public despre Partidul „ŞOR” şi liderul acestuia.
„Este o organizaţie, o grupare criminală organizată, eu am spus lucrul acesta şi cu alte ocazii. Grupare organizată criminală, care pe tot parcursul activităţii a fost cumpărată, preluată de la altcineva, rebotezată. Decizia de ieri reconfirmă ceea ce noi am menţionat că este condusă de un criminal”, a ţinut să accentueze Igor Grosu.
Fiind întrebat despre probabilitate scoaterii Partidului „ŞOR” în afara legii, despre care au vorbit ministrul Justiţiei Sergiu Litvinenco şi premierul Natalia Gavriliţă, preşedinte PAS a spus că Paramentul nu poate decide acest lucru şi că juriştii ar trebuie să se pronunţe.
Totuşi, vomentariul speakerului vine în contradicţie cu poziţia premierului Natalia Gavriliţa, care a pasat responsabilitatea anume pe Legislativ.
„Până la urma va fi decizia Parlamentului şi va fi luată în baza unor acţiuni care să ia în considerare Constituţia şi construcţia legislativă a ţării”, asta declara ieri premierul Gavriliţa.
Potrivit legislației Republicii Moldova, un partid politic poate fi scos prin declararea neconstituţionalităţii acestuia prin decizia Curţii Constituţionale sau poate fi dizolvat prin hotărîrea definitivă a instanţelor judecătoreşti, la cererea Ministerului Justiţiei.
Preluat de la: Publika.md