Alexei Navalnîi, vizat de mai multe proceduri judiciare, va apărea în instanţă de două ori sâmbătă, în procese ce riscă să-l trimită într-un lagăr de muncă forţată timp de aproape trei ani, scrie AFP, citează Agerpres.
Aceste două audieri vor avea loc în timp ce CEDO a cerut săptămâna aceasta eliberarea activistului anticorupţie în vârstă de 44 de ani, argumentând că există un risc pentru viaţa acestui opozant care a supravieţuit in extremis unei otrăviri anul trecut. Această decizie a fost imediat respinsă de Moscova, care deja ignorase apelurile în acest sens din partea Uniunii Europene, în pofida ameninţării cu noi sancţiuni.
Uliana Solopova, purtător de cuvânt al tribunalului din Moscova, a declarat că serviciile penitenciare vor fi libere să-l transfere pe opozant într-unul din numeroasele lagăre de muncă ale Rusiei, dacă decizia din 2 februarie va fi confirmată.
Separat, sâmbătă după-amiaza, Aleksei Navalnîi va apărea în faţa altui judecător într-un proces pentru „defăimare” a unui veteran din cel de-al doilea război mondial. Procuratura a solicitat o amendă de 950.000 de ruble în acest caz (în jur de 10.600 de euro) şi a cerut, de asemenea, ca pedeapsa cu suspendare să fie transformată în închisoare cu executare.
Moştenire a Uniunii Sovietice, majoritatea pedepselor cu închisoarea în Rusia sunt executate în lagăre penitenciare, dintre care unele se află în zone complet izolate. Munca deţinuţilor, de obicei în ateliere de croitorie sau de fabricare a mobilei, este obligatorie. Condiţiile de detenţie sunt denunţate în mod regulat de apărătorii drepturilor omului.
Alexei Navalnîi a fost reținut în 17 ianuarie pe aeroportul din Moscova, la venirea din Germania. El a fost ulterior condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru încălcarea prevederilor controlului judiciar. Avocații politicianului au făcut recurs împotriva acestei decizii.
Preluat de la: Publika.md