Opozantul rus Alexei Navalnîi va rămâne în arest pentru 30 de zile, au anunțat autoritățile ruse, la mai puțin de 24 de ore de la revenirea sa în țară și la cinci luni de la momentul în care a fost otrăvit cu agentul neurotoxic noviciok, relatază CNN.
Liderul opoziției la regimul Putin a venit cu avionul din Germania, duminică, iar imediat cum a pășit pe teritoriu rus a fost reținut de agenți mascați. Pe perioada nopții a fost ținut la o secție de poliție din orașul Khimki, la nord de Moscova.
Serviciul penitenciar rus a cerut instanțelor să înlocuiască condamnarea sa cu suspendare cu una executorie. Dacă sistemul de justiție rus va aproba această cerere, Navalnîi ar urma să ajungă la închisoare pentru 3 ani și jumătate.
Rusia a fost criticată dur de mai multe guverne din toată lumea pentru arestul lui Navalnîi. Secretarul de stat american Mike Pompeo, șeful diplomației britanice Dominic Raab sau ministrul de Externe german Heiko Maas s-au numărat printre cei care au cerut eliberarea sa imediată.
Navalnîi a fost apoi escortat în celulă, lăsând impresia că ar urma să fie lăsat să discute cu avocații săi, însă a fost dus direct la audiere.
Preluat de la: Timpul.md