Arabia Saudită a lansat un plan ambiţios pentru a construi un oraş ecologic, fără maşini şi fără emisii de carbon. Acesta va fi amplasat pe o linie dreapta de 170 de kilometri, într-o zonă din nord-vestul regatului, aflată în curs de dezvoltare.
„O adevărată revoluţie a vieţii urbane, de 170 de km. Cele mai importante situri naturale vor fi protejate, iar, în acelaşi timp, va fi creată o zonă de trai de neegalat. O casă pentru toată lumea.”
„The Line” va fi un oraş pietonal care va dispune de numeroase facilităţi, de la şcoli şi centre de sănătate, până la spaţii verzi şi transporturi în comun, de mare viteză. Sistemul se va baza pe tehnologii de inteligenţă artificială şi echipamente alimentate cu energie 100% regenerabilă.
Proiectul va genera aproximativ 380.000 de noi locuri de muncă și va contribui cu 48 miliarde de dolari la produsul intern brut al țării până în 2030. Construcția, care va costa 500 miliarde de dolari, urmează să înceapă în primul trimestru al acestui an.
Preluat de la: Publika.md