39 de elevi din țară au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane de Limba și literatura română

 39 de elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane de Limba și literatura română (limba de instruire), desfășurată la Chișinău în perioada 05-07 mai 2023. Premianții sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Bălți, Briceni, Cahul, Călărași, Căușeni, Chișinău, Criuleni, Florești, Hîncești, Nisporeni, Ocnița, Orhei, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni, Ungheni.

 În acest an la Olimpiadei au participat 185 de elevi ai claselor IX-XII, delegați din toate raioanele și municipiile republicii. Elevilor claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, li se poate acorda nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.

 La festivitate a fost prezent și ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, el a felicitat elevii pentru performanțele obținute în cadrul olimpiadei și i-a încurajat să continue promovarea limbii și literaturii române prin participarea la competițiile școlare care necesită o bună cunoaștere a conținuturilor curriculare.

„Faptul că ați reușiți să participați în cadrul olimpiadei republicane se datorează atât efortului și sârguinței dumneavoastră, cât și, poate în egală măsură, dedicației profesorilor care vă ghidează zilnic în studierea aprofundată a disciplinelor pe care le-ați îndrăgit. Vă încurajez, în acest context, să alegeți studiile pedagogice în parcursul dumneavoastră profesional și să continuați astfel să fiți ambasadori ai limbii și literaturii române și ai educației de calitate.” a menționat ministrul în adresarea către elevi.

În perioada 07 – 09 mai 2023 are loc Olimpiada Republicană de Geografie unde participă 172 de elevi din întreaga țară.

 Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează felicitări premianților, profesorilor și părinților, dorindu-le succese în continuare.


Preluat de la: Publika.md