Zile numărate până la startul noului sezon al celui mai tare show medical din ţară, "Doctorii", de la PRIME

Au rămas zile numărate până la startul noului sezon al celui mai tare show medical din ţară, „Doctorii”, de la PRIME. Din septembrie, realizatorii acestei emisiuni vor continua să informeze publicu despre cele mai reuşite metode de tratament şi de prevenţie a bolilor.

CRISTINA MOVILĂ, producătorul emisiunii „Doctorii”:„Vom continua să arătăm faţa frumoasă a medicinei, care încă există, şi cred că fiecare cetăţean şi-a dat seama, în ultimul timp, că ea este şi este importantă. De momentele mai puţin frumoase, noi toţi ştim, însă noi vrem să le arătăm pe acele frumoase, de care ne putem mândri, noi chiar avem cu ne mândri.”

Noul sezon al show-ului „Doctorii” va fi la fel de informativ, cu subiecte actuale, iar telespectatori vor avea posibilitatea să adreseze întrebări în direct medicilor din platou.

AURELIA BALAN, medicul emisiunii „Doctorii”:„Un nou sezon Doctorii, unul foarte aşteptat, or am avut şi noi un pic de vacanţă, dar în această vacanţă nu doar ne-am odihnit, dar am şi colectat toate solicitările telespectatorilor noştri.”

LIVIA PAVELESCU, medicul emisiunii „Doctorii”:„Începem un nou sezon cu aceleaşi emoţii şi cu aceeaşi dorinţă de a fi aproape de telespectatori, de a veni cu mesaje informative, pe înţelesul tuturor.”

Show-ul „Doctorii” va veni în casele telespectatorilor din 1 septembrie, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la PRIME. Emisiunea a fost creată în formatul celebrului talk-show american „The Doctors”, care este difuzat în întreaga lume de unul dintre cele mai populare canale CBS.


Preluat de la: Publika.md