Ylva Johansson pledează pentru extinderea spaţiului Schengen

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, pledează pentru extinderea spaţiului Schengen prin includerea României, Bulgariei şi Croaţiei. O astfel de decizie ar trebui luată după depăşirea crizei provocate de pandemie, odată ce lucrurile vor reveni la normal, a adăugat comisarul european.

Comisia Europeană doreşte o redeschidere graduală a frontierelor europene de săptămâna viitoare, astfel încât să fie evitat un al doilea val de infectare cu noul coronavirus. Înainte de izbucnirea pandemiei, spațiul Schengen s-a confruntat cu o altă mare problemă – valul de refugiați din Asia şi Africa.

Statele membre ale UE și-au închis şi frontierele pentru a opri fluxul de imigranți. La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, Comisia Europeană a anunţat că Croaţia e pregătită să adere la spațiul Schengen, la șase ani de când a devenit membru al Uniunii Europene.

Nu toate țările UE au aprobat însă până acum această decizie, astfel că Zagrebul nu se poate bucura de acest privilegiu. Cererile României şi Bulgariei de aderare la spaţiul Schengen au fost respinse până acum de statele membre UE.


Preluat de la: Publika.md