Wizz Air concediază 1.000 de oameni și taie salariile pentru restul angajaţilor

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat marţi că va elimina 1.000 de locuri de muncă şi va tăia salariile pentru restul angajaţilor, în contextul eforturilor destinate să limiteze impactul financiar al pandemiei de coronavirus, care a paralizat călătoriile cu avionul, transmite Reuters.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a precizat că cele 1.000 de locuri de muncă eliminate reprezintă echivalentul a 19% din personalul său. De asemenea, salariile piloţilor, personalului însoţitor şi angajaţilor din birouri vor fi diminuate, în medie, cu 14%. Directorul general József Váradi şi ceilalţi membri ai Consiliului director vor suferi o scădere a salariilor cu 22%.

În prezent, Wizz Air operează la 3% din capacitate şi compania susţine că dispune de lichidităţi în valoare de 1,5 miliarde de euro, ceea ce îi conferă o poziţie financiară solidă. Analiştii de la Citi susţin că Ryanair şi Wizz Air vor fi singurele mari companii aeriene din Europa care nu vor fi nevoite să recurgă la o refinanţare, scrie Agerpres.

Pandemia de coronavirus a paralizat transportul aerian, singurele zboruri care mai operează având drept scop repatrierea cetăţenilor.

Aeroportul Heathrow din Londra, în mod tradiţional cel mai aglomerat din Europa, estimează că în luna aprilie numărul pasagerilor va scădea cu peste 90% comparativ cu luna aprilie a anului trecut.

Înainte de pandemie, Wizz Air oferea zboruri pe 700 de rute de la 25 de baze, ce asigurau conexiunea între 155 de destinaţii din 45 de ţări.  

digi24.ro


Preluat de la: Timpul.md