Președintele Maia Sandu a numit mai mulți membri în Consiliul Superior de Securitate, printre care se numără și Vladislav Kulminski.
Deputatul Octavian Țîcu, în ianuarie 2020, critica declarațiile lui Vladislav Kulminski, pe care îl acuza că ar încerca să dezbine electoratul românesc și proeuropean al R.Moldova. Potrivit lui Țîcu, acțiunile KGB-iste ale lui Kulminski nu pot fi catalogate altfel decât o încercare de a discredita forțele panromânești.
Mai exact, Octavian Țîcu se referă la declarațiile ex-consilierului liderului PAS care, în cadrul unei emisiuni, a menționat că partidele proeuropene, din care, potrivit lui, nu fac parte forțele unioniste sau pro-ruse, ar trebui să aibă un candidat unic la alegerile prezidențiale.
„Avem unioniști profesioniști în dreapta, iar în stânga – pentru pacea rusă. Din două flancuri ei își adună electoratul și finanțarea din Rusia și România. Acolo-i cu totul altă poveste și fiecare va avea propriul candidat”, a spus Kulminski.
Potrivit lui Octavian Țîcu, prin asemenea declarații Kulminski „își developează toată esența sa de agent de influență rusă”.
„În primul rând, pentru că pune în aceeași oală Rusia și România, precum și forțele politice care susțin Rusia și România. Adică România, stat european și principalul susținător al RM în procesul de europenizare, este la fel ca Rusia lui Putin. În rândul doi, acesta consideră exponenții unionismului niște oameni de profesie unioniști. Procedeu tipic pentru agentura KGBistă de discreditare a forțelor panromânești. În al treilea rând, el nu percepe partidele unioniste ca pro-europene, ci partide cu alte interese. Iar unicele partide proeuropene sunt cele de centru-dreapta. Alt procedeu tipic al agenturii ruse, menit să dezbine electoratul românesc și european al RM”, susține deputatul.
Amintim că Octavian Țîcu, în cadrul unei emisiuni, a declarat că în preajma premierului Maia Sandu s-ar afla mai mulți agenți de influență ai Federației Ruse, iar unul dintre aceștia ar fi chiar Vlad Kulminski, fostul consilierul pentru probleme de politică externă al prim-ministrului.
Preluat de la: Timpul.md