Preşedintele Curţii Constituţionale, Vladimir Ţurcan, confirmă faptul că a fost sunat de şeful statului, Igor Dodon, în data de 9 aprilie, atunci când Înalta Curte a decis suspendarea legii prin care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului. Ţurcan a precizat însă că a fost întrebat doar despre efectul juridic al acestei hotărâri. Astfel, în opinia preşedintelui CC, acest apel NU poate fi calificat drept ingerință în activitatea Curţii.
„În condiţiile extrem de grave, extrem de complicate a stării excepţionale în ţară, eu am perceput acest apel telefonic ca o necesitate din partea şefului statului de a fi informat din prima sursă. Discuţii despre cine şi cum a votat, de ce, etc., nu a au avut loc”, a spus preşedintele Curţii Constituţionale, Vladimir Țurcan.
Drept reacţie, într-un comunicat al Preşedinţiei se arată că dialogul dintre cei doi se înscrie în exercițiul separării și colaborării puterilor, iar intepretările care au apărut din partea opoziţiei sunt lipsite de temei.
Instituţia precizează că discuția cu preşedintele Înaltei Curţi nu a vizat în niciun fel secretul deliberării, iar Igor Dodon a enunțat public concluzia, cu scopul oferirii clarității acelor categorii sociale, mediului de afaceri, precum și tuturor cetățenilor care așteaptă soluțiile oferite de legea suspendată.
Membrii Curţii Constituționale au suspendat săptămâna trecută legea privind măsurile instituite în perioada de urgenţă, ca urmare a pandemiei de COVID-19, prin care Guvernul și-a asumat răspundere în fața Parlamentului.
Hotărârea a fost emisă în urma unei sesizări depuse de deputatul PPDA, Dinu Plângău. Parlamentarul însă a solicitat suspendarea doar a unor prevederi din document, nu a întregii legi, așa cum a decis Curtea Constituţională condusă de fostul socialist Vladimir Țurcan. Luni, legea a fost declarată neconstituţională pe motiv că procedura a fost încălcată.
Preluat de la: Publika.md