(video) Un șofer din Galați, prins în România cu țigări de contrabandă în mașină aduse din Republica Moldova

Potrivit sursei citate, sâmbătă, în jurul orei 13:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Matca au oprit pentru control în trafic, pe DJ 251 C, în interiorul localităţii Valea Mărului, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Vârlezi, judeţul Galaţi.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au găsit pe bancheta din spate a autoturismului un număr de 10.000 ţigarete de provenienţă Republica Moldova.

Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în cauză a fost indisponibilizat, până la definitivarea cercetărilor.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.


Preluat de la: Unimedia.info