(VIDEO ȘOCANT!) Bărbatul care şi-a luat ostatic familia, către soţie: Tu ştii că eu pe tine te iubesc şi nu o să-ţi fac nimic

Poliția a oferit detalii noi cu referire la cazul șocant din satul Mereni, unde un bărbat și-a luat familia ostatic și o amenința cu moartea. 

În dimineata zilei de astăzi, în jurul orei 06:00, oamenii legii a fost alertați de către o femeie, locuitoare a satului Mereni, care a povestit că ruda sa, un bărbat de 24 de ani, fiind în stare de ebrietate, s-a întors la domiciliu, manifestând un comportament agresiv față de membrii familiei.

În timpul nopții, bărbatul și-a sunat soția, amenințând-o că, o va omorâ dacă aceasta va da declarații împotriva lui, într-o cauză penală în care este vizat. Speriată femeia a plecat de acasă, lăsând copiii în grija unei rude.

Dimineață, bărbatul a venit acasă, aplicându-i câteva lovituri de cuțit femeii, care se afla cu copiii, a luat ostatici cei trei minori de 7, 4 și unul de numai un anișor.

Ulterior, femeia a reușit să fugă și să anunțe polițiștii.

Imediat la fața locului au intervenit mai multe echipaje ale poliției, angajații Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, cei de la Inspectoratul Național de Investigații, mascații de la BPDS ”Fulger”, specialistul psiholog, dar și procurorii.

Agresorul: ”Vă rog frumos, spuneţi-le poliţiştior să iasă toţi din ogradă.”

După lungi tratative cu ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu și cu șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu, individul continua să țină cuțitul în regiunea gâtului copilului, de 4 anișori, luat ostatic, amenințând că îl omoară.

Agresorul: Şezi acolo, îţi spun!
Negociatorul: Mişa!
Agresorul: Şezi acolo, îţi spun!
Mama copiilor: Mişa, dă-i pace copilului…
Agresorul: Uite-te la mine. Te rog frumos, ascultă-mă. Tu ştii că eu pe tine te iubesc şi n-o să te ating. Du-te, te rog, în casă şi îmbracă fata. Tu ştii că eu pe tine n-o să te ating.

Negociatorul: Nu, nu, nu, Mişa.
Copil luat ostatic (plângând): Nenea Mişa!
Negociator: Linişteşte-te. Tu ucizi copilul. Nu-ţi trebuie, Mişa. Gâtui copilul, Mişa.

La un moment dat, șeful Poliției observând că viața acestui copil este într-un pericol iminent a decis să intervină personal în forță, reușind să-l salveze. Exact în acel moment, angajații BPDS „Fulger” și cei de la INI l-au pus pe bărbat la pământ.

În timpul operațiunii de salvare, un angajat al poliției a fost rănit, având nevoie de îngrijiri medicale.

De menționat că, bărbatul este tatăl biologic al copilului de un anișor, iar ceilalți doi copii ai femeii fiind din altă căsătorie. Acesta este fost militar în cadrul forțelor armate și are o pregătire fizică foarte bună.

Pe cazul dat oamenii legii au fost pornit o cauză penală. Bărbatul a fost reținut pentru 72 ore.


Preluat de la: Publika.md