(video) „O mită la vedere.” Jurist, despre premiul de 30.000 euro, oferit Maiei Sandu: Mulțumim celui care i-a trădat esența „Zeiței dreptății”

„Este un lucru prost, fiindcă până la urmă, percepția este că e o mită la vedere. Dar trebuie să mulțumim celui care i-a dat acest cadou, pentru că i-a trădat esența actualei președinte, care este percepută drept zeița dreptății. Eu am spus că este o altă zeiță, nu a dreptății și aici să facem recurs la memorie. Mai țineți minte interviul fostului prim-ministru Leancă, care spunea că a luat cash, fiind în casa lui George Soros, a venit în R. Moldova și i-a adus bani cash Maiei Sandu. La rândul său, Maia Sandu nici nu a comentat. Ei sunt obișnuiți să lucreze cu acești bani și să mânuiască bani. Aceștia și-au zis: „La felul cum ne votează lumea asta, a venit vremea și putem să ne permitem orice”. E o sfidare a bunului simț”, a declarat juristul Ion Dron, liderul Partidului pentru Natură, Oameni și Animale.

Potrivit juristului, asemenea situații „nu sunt admisibile într-un stat civilizat, unde oamenii pot sancționa în secunda a doua astfel de gesturi ale politicienilor”: „Ei beneficiază de indulgența, de naivitatea cetățenilor și pentru asta trebuie sancționați, fiindcă astfel de gesturi nu se fac la vedere. Ei transmit mesaje că poți să mergi cu plicul. Se cultivă o percepție. Premiul Nobel e cu totul altceva”.

Președinta Maia Sandu este prima laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, premiu dotat cu 30.000 Euro. Șefa statului a primit distincția, în timp ce se afla la Timișoara, la invitația primarului Dominic Fritz, în perioada 12-13 ianuarie 2024.

„Banii nu sunt cadouri admisibile. Nu au voie să primească așa cadouri demnitarii de stat. Orice oferire de bani funcționarului public este un act de corupție”, a declarat fosta vicedirectoare CNA, Cristina Ciubotaru, cu referire la premiul oferit.

Deputata PAS Olesea Stamate președinta Comisiei Juridice a Parlamentului, afirmă că demnitarii de stat nu au dreptul să primească bani – sub nicio formă, fie că e cadou, premiu sau alte intenții, legea le interzice să-i primească.

Totodată, Ion Cristoiu, jurnalist, scriitor și analist politic român, a declarat că premiul de 30 de mii de euro, acordat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, este „cea mai mare afacere penală publică din România”.


Preluat de la: Unimedia.info