VIDEO. Iurie Reniță îi cere lui Stoianoglo să anuleze ordonanța prin care a clasat procesul penal privind imaginile de la sediul PDM cu Dodon

 

Deputat în Parlamentul
Republicii Moldova
Domnului Alexandru STOIANOGLO,
Procuror General al Republicii Moldova

CONTESTAȚIE
privind necesitatea anulării Ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale,
formulată în baza articolelor 531, 2991, 2992 din Codul de Procedură Penală

Având în vedere celeritatea, dar și lejeritatea cu care Procuratura Generală a clasat procesele penale ce-i vizează pe șeful statului Igor Dodon, fostul președintele al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc și cetățeanul Serghei Iaralov, antrenați într-un caz de presupusă corupție și trădare de patrie (cu referire la cele 4 secvențe video pe care le-am prezentat Procuraturii Generale), aș dori să clarific câteva aspecte importante cu care a operat Procuratura Generală anterior, dar și în ultimul ei Comunicat. Clasarea intempestivă a dosarului de maximă importantă socială și politică conduce la fireasca concluzie că Procuratura Generală și structurile sale specializate așa și n-au mai reușit să se debaraseze de influența nefastă a factorilor politici decizionali, altfel cum poate fi catalogată rapiditatea de a-l absolvi pe Igor Dodon, precum și pe ceilalți protagoniști din secvențele video, de vreo bănuiala rezonabilă că au fost implicați în acte reale de corupție și de trădare de patrie.

De asemenea, aș dori să stărui asupra modului duplicitar cu care operează Procuratura Generală când e vorba de protejarea intereselor și a imaginii proprii, dar și a clienților săi politici, operând cu termeni de genul: „Într-un stat de drept nimeni și cu atât mai mult un reprezentat al puterii politice nu are dreptul să extrapoleze cu afirmații care aduc atingere principiului constituțional privind separația și colaborarea puterilor în stat, atentează la independența și imparțialitatea Procuraturii, ca valori supreme ale statului de drept” (Comunicatul Procuraturii Generale din 30.06.2020), care sunt în flagrantă contradicție cu altă declarație a Procuraturii Generale din 18.05.2020, în care aceasta își permite luxul inadmisibil și ilegal de a face comentarii și interpretări politice în adresa deputatului Iurie Reniță de genul: „ În context reiterăm că, dacă denunțătorii unor infracțiuni își doresc cu adevărat consecințe de ordin juridic de la acțiunile lor și nu o fac doar pentru PR sau în favoarea unor grupuri de interese…”. Așadar, când e vorba de imaginea proprie și interesele politice ale lui Igor Dodon se operează cu „ principiul constituțional privind separația și colaborarea puterilor în stat”, iar dacă e vorba de un deputat ce nu face parte din arcul prezidențial sau guvernamental, atunci este catalogat că „…fac doar pentru PR sau în favoarea unor grupuri de interese…”. În context e firesc să ne întrebăm: care prevedere constituțională sau care cadru legal și regulatoriu îi permite Procuraturii Generale să facă comentarii și declarații politice, cine o abilitează – președintele Dodon, președintele Parlamentului Greceanâi sau prim-ministrul Chicu? Atunci cum rămâne cu respectarea necondiționată a Constituției, a Legii cu privire la Procuratură și a altor acte legislative relevante?

Ignorând intenționat și în cunoștință de cauză prevederile legale, Procurorul General Alexandru Stoianoglo s-a antepronunțat în cazul secvențelor video cu implicarea lui Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov că acestea nu ar constitui probe serioase și nu pot fi luate în considerare la examinarea cauzei de corupție și trădare de patrie (rog să vedeți emisiunea cu Maria Levcenco de la Jurnal TV- (https://www.jurnaltv.md/news/e95c76d5d7c06b6e/o-nas-genprokuror-na-jurnaltv.html). Cum se corelează această declarație a Procurorului General Alexandru Stoianoglo cu prevederile articolului 15 din Legea cu privire la Procuratură nr.3 din 25.02.2016, cum ar trebui atunci să acționeze procurorul de caz după această declarație anticipată a superiorului său?

În drept, în conformitate cu prevederile articolelor 531, 2991, 2992 din Codul de Procedură Penală-

SOLICIT:

– Anularea Ordonanței privind refuzul în pornirea urmăriri penale, emise de Procuratura Anticorupție, vizând înregistrarea discuțiilor dintre președinteleIgor Dodon și reprezentanții PDM Vladimir Plahotniuc și Iaralov Serghei ca fiind ilegală;
– Pornirea urmăririi penale pe faptul coruperii pasive;
– Informarea mea despre examinarea contestației.

În fapt, la 21 mai 2020, am expediat Procuraturii Generale o adresare, la care am anexat înregistrări video privind discuțiile dintre președintele Republicii Moldova Igor Dodon și reprezentanții Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc și Iaralov Serghei, care, dacă corespund adevărului, generează bănuiala rezonabilă a unor fapte de corupere pasivă și, respectiv, corupere activă.

La 24 iunie 2020 Procuratura Generală, printr-un Comunicat, a informat că Procuratura Anticorupție, examinând denunțul depus de Andrei Năstase și adresarea deputatului Iurie Reniță, a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că faptele persoanelor vizate în înregistrări nu întrunesc elementele vreunei infracțiuni.
Această decizie a Procuraturii Anticorupție o consider ilegală și urmează a fi anulată de către Procurorul General în rezultatul controlului ierarhic superior.

Procuratura Generală a informat, în Comunicatul publicat, ce măsuri au fost întreprinse pentru clarificarea circumstanțelor cauzei, situație care îmi permite să constat neîndeplinirea următoarelor acțiuni:

– confirmarea veridicității secvențelor video cu participarea lui Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc si Serghei Iaralov;
– formularea cererii oficiale de formare a unei comisiei rogatorii cu SUA pentru audierea lui Vladimir Plahotniuc referitor la conținutul pungii transmise lui Igor Dodon, fapt constatat în secvențele video prezentate;
– identificarea locului aflării lui Serghei Iaralov și audierea acestuia privind discuțiile din înregistrările video prezentate;
– identificarea și audierea persoanei de gen feminin, care apare în înregistrarea video prezentată, deoarece aceasta s-a aflat chiar în imediata vecinătate cu punga de pe masă;
– procuratura nu a explicat cum califică afirmația protagoniștilor înregistrărilor video că pungă se transmite lui Igor Dodon pentru achitarea salariilor, ce este un indiciu foarte clar că în pungă erau bani;
– procuratura nu i-a audiat pe deputatul Corneliu Furculița și cetățeanul Constantin Botnari referitor la faptul dacă au primit punga respectivă din înregistrare, care a fost conținutul ei și ce au făcut cu aceasta?;
– în Comunicat nu s-a făcut nicio referire la trădarea de patrie din partea lui Igor Dodon, când acesta se lăuda expres lui Plahotniuc că scrie personal Note Informative președintelui rus Vladimir Putin;
– verificarea cheltuielilor Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în comparație cu veniturile declarate de către această entitate politică în perioada anului 2019;
– verificarea veniturilor persoanelor care au făcut donații către Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și compararea acestora cu suma donației pentru a clarifica dacă banii le aparțineau.

Tergiversarea și mușamalizarea intenționată de către Procuratura Generală a cazului de corupție și trădare de patrie din partea lui Igor Dodon, în complicitate cu partenerii lui, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, mă va obliga să apelez la instituțiile europene și internaționale, la care Republica Moldova este parte, fie că e vorba de Consiliul Europei, Uniunea Europeană (ca stat asociat) sau la partenerii noștri strategici – România, Polonia și Statele Unite ale Americii.

IURIE RENIȚĂ, DEPUTAT
Preluat de la: Timpul.md