(VIDEO) Imagini de la reconstituirea omorului de la Telecentru. Ce le-a declarat tânărul anchetatorilor

Am omorât-o, iar după asta am mers și am servit o bere. Este declarația tânărului de 18 ani care și-a omorât cu sânge rece iubita.

Bănuitul împreună cu magistrații și procurorii s-au întors la locul faptei și au reconstituit totul cum a avut loc. Imaginile video au fost oferite redacției noastre de către o sursă apropiată anchetei.  

În timpul reconstituirii faptei, tânărul a arătat pe un manechin cum și-a omorât iubita și unde i-a aplicat loviturle cu cuțitul. 

„După asta am ieșit din cameră, am încuiat ușa. M-am dus la magazin și am servit o bere cu un băiat”, a declarat acesta.

Bănuitul spune că a înjunghiat minora în abdomen și a părăsit locul faptei. Mai mult, din imaginile video se vede că în odaia unde a avut loc crima sunt sticle cu băuturi alcoolice.

Totodată, miercuri, la Curtea de Apel Chișinău va avea o nouă ședință de judecată, în care magistrații vor decide dacă bănuitul va fi cercetat penal în continuare sub arest sau în stare de libertate.

Amintim că acum o săptămână, cadavrul fetei de 16 ani a fost găsit de către poliţişti într-un apartament din cartierul Telecentru al Capitalei. Minora era dată dispărută de câteva zile.

În urma investigaţiilor, s-a stabilit că adolescenta a fost înjunghiată cu un cuţit de bucătărie de către iubitul ei de 18 ani. Totul s-a întâmplat din cauza unei scene de gelozie. Ieri, învinuitul a primit 30 de zile de arest preventiv.

Magistraţii de la Judecătoria Chişinău au admis integral recursul procurorilor. Menţionăm că tânărul şi-a recunoscut vina şi le-a spus anchetatorilor că regretă cele întâmplate.

Dacă i se va demonstra vinovăţia, acesta riscă până la 20 de ani de puşcărie sau chiar detenţie pe viaţă.

 


Preluat de la: Publika.md