Apartament cu vedere la… coteţ. Viaţa unei femei din Brăneşti, raionul Orhei, a devenit un calvar din cauza vecinilor care au amenajat în curtea comună din spatele blocului o… crescătorie de păsări, chiar sub geamurile femeii.
Nina Codreanu locuieşte de 13 ani în blocul situat în apropiere de Penitenciarul nr. 18 din satul Brăneşti. Femeia are de ani de zile scandaluri cu vecinii transformaţi în fermieri.
Femeia spune că mirosul şi zgomotul sunt insuportabile. Mai mult, vecinii au pus poartă şi lacăt în spaţiul amenajat pentru păsări.
„Nu-mi dau voie să intru prin partea ceea, au ocupat toată grădina de aici, mai înainte aici locuia sora mea, eu de la ea am cumpărat, aici erau flori, toţi umblau. Anul trecut răţi, iepuri au avut şi le-am spus cu binişorul, eu nu vreau ceartă, eu cu nimeni nu am avut nimic, dar cu ei nu pot, la miezul nopţii cântă cucoşii, nepoţii nu pot dormi la mine”, a menționat Nina Codreanu.
Am încercat să discutăm cu vecinii care erau extrem de nemulţumiţi de prezenţa echipei noastre de filmare, dar aceştia au refuzat să ne ofere un comentariu: „Bună ziua. – Nu vreau să vorbesc, noi mâncăm”.
Nina Codreanu s-a adresat în repetate rânduri la primărie şi la poliţie pentru a soluţiona problema, dar fără rezultat.
„De la primărie ne-au zis că ei nu au voie pentru că este pământul ministerului de justiţie şi ne-au zis să ne adresăm în altă parte. Au fost anul trecut şi le-au zis să ia raţele şi nu le-au luat, în octombrie, dar anul ăsta nu a fost nimeni”, a explicat femeia.
Am încercat să luăm legătura cu primarul comunei Ivancea, Boris Ochișor, acesta însă a refuzat să comenteze şi ne-a sugerat să discutăm cu angajaţii Ministerului Justiţiei, în a cărui gestiune s-ar afla terenul respectiv. Ofiţerul de presă al instituţiei, Olga Demcenco, ne-a spus că se va informa şi va reveni ulterior cu o reacţie oficială.
Preluat de la: Publika.md