Vezi cum arată cea mai dificil de construit autostrada din istoria României. 50 de pasaje, viaducte și poduri, cel mai lung dintre viaducte va avea 760 de metri

Oficialii CNAIR vor să deschidă licitația pentru cea mai grea autostrada care urmează să fie construită în România – tronsonul Cornetu-Boita din Pitesti-Sibiu.

„Are o lungime de circa 33 de kilometri. Este unul dintre loturile complexe ale acestei autostrăzi. Avem 50 de pasaje, viaducte și poduri, cel mai lung dintre viaducte va avea 760 de metri și vom avea și, de asemenea, 7 tuneluri”, a detaliat Mariana Ioniță, director general al CNAIR.

Condiții pentru drumari. Cât ar urmă să dureze construcția celor 30 de km

Că să treacă în etapă a două, drumarii trebuie să respecte câteva condiții:

„Să aibă experiență în executarea unui tunel de 500 de metri după procedurile europene, pentru că trebuie să respectăm normativele europene în zona această a tunelului”, spune Mariana Ioniță.

CNAIR le cere, de asemenea, drumarilor o cifră de afaceri de cel puțîn 700 de milioane de lei.

Șefii de la Drumuri estimează că proiectarea celor circa 30 de kilometri dintre Boița și Cornetu va dura cel mult 2 ani, iar lucrările efective se vor întinde pe cel mult 5 ani și 4 luni.


 


Preluat de la: Timpul.md