Veteranii s-au adunat azi din nou la Parlament. Ei au cerut demisia conducerii țării și amenință cu proteste și zilele viitoare

Veteranii războiului de pe Nistru au protestat din nou în faţa Parlamentului. Pe lângă revendicările sociale, cele câteva sute de manifestanţi au cerut demisia premierului şi a şefului statului. De această dată, protestul a durat trei ore şi s-a desfăşurat în mod paşnic.

Veteranii au acuzat autorităţile că le neglijează doleanţele şi cer responsabililor mai multă protecţie socială.

”Noi am înaintat revendicări Guvernului, am înaintat nişte propuneri concrete pentru realizarea acelor obiective pe care ni le-am propus noi. Au fost introduse doar întrebarea cu poliţa de asigurare pe viaţă a veteranilor, dar înafara de asta avem foarte multe revendicări”, a spus veteranul, Constantin Covrig. 

”De-atâta şi am venit, să-mi spun nemulţumirea. Cum suntem trataţi de Guvern, cum cer 102 lei să le mărească ca să aibă cu ce supraveţui să cumpere medicamente şi celelalte beneficii pe care trebuie să le aibă un veteran de război care a apărat ţara asta”, a spus veteranul, Adrian Iosip. 

Foştii combatanţi nu doar au scandat, dar au şi cântat. În faţa mulţimii a evoluat un ansamblu folcloric din raionul Ialoveni.

La manifestație au participat nu doar veterani, ci şi alţi oameni nemulțumiți de actuala guvernare.

„Am venit să protestez împotriva guvernării dodoniste, greceniste și Chicu. Să-și dea demisia de onoare pentru ce au făcut joi împotriva veteranilor care au luptat”.

„Ne-au adus până la ceea că lumea este nevoită să iasă în mijlocul țării”.

Totuşi, nu toţi participanții la protest au respectat măsurile de sănătate publică. Pentru că unii nu purtau mască, oamenii legii le-au împărțit prin mulțime.

Veteranii spun că vor organiza proteste oricât va fi nevoie. Cel mai probabil, aceştia se vor aduna săptămâna viitoare, în ziua în care deputații vor dezbate moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

Am solicitat o reacție de la conducerea țării în urma acuzațiilor aduse de protestatari, însă purtătorul de cuvânt al şefului statului, Carmena Sterpu, nu ne-a răspuns la apeluri. Din acest motiv, am trimis solicitări oficiale în adresa Preşedinţiei şi a Parlamentului, dar deocamdată nu am primit niciun răspuns. Iar ofițerul de presă al executivului, Marina Nani ne-a spus că instituţia nu comentează acțiunea de protest, dar responsabilii vor reveni ulterior cu o reacție.

Veteranii războiului de pe Nistru au organizat şi joi un protest în faţa Parlamentului, care s-a încheiat cu îmbrânceli cu forţele de ordine. Nouă protestatari au fost reţinuţi, apoi eliberați. În urma protestului, Poliţia a pornit trei procese penale, pentru instigare la violenţă şi ură, pentru împiedicarea exercitării activității de asigurare a ordinii publice și pentru aplicarea violenței și obstrucţionarea grupulului de Dialog. Totodată, au fost întocmite procese contravenționale pentru nesubordonatoarea cerințelor angajaților de Poliție, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de sănătate publică.


Preluat de la: Publika.md