Vaccinarea anti-COVID, pusă pe pauză în România până pe 4 ianuarie. Care este motivul

Vaccinarea a fost pusă pe pauză în România. În majoritatea judeţelor, imunizările anti-COVID, planificate pentru zilele de 31 decembrie și primele trei zile din ianuarie, au fost amânate până pe 4 ianuarie 2021. Potrivit presei din România, majoritatea spitalelor au hotărât să înceapă imunizarea pe 4 ianuarie, pentru că altfel exista riscul ca pe 31 decembrie să nu vină nimeni.

De la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate 5.666 de cadre medicale, iar din cele peste 150 de mii de doze de vaccin ajunse în ţară au fost utilizate mai puţin de 1 procent. 

Autoritățile din ţara vecină își propun să vaccineze, până la începutul lunii februarie, peste jumătate de milion de cadre medicale,  iar în jumătate de an – peste 60 la sută din populaţie. În aceste zile când teoriile conspiraționiste despre COVID-19 şi vaccinare se lovesc de argumentele specialiştilor, artişti din România au venit cu un mesaj în sprijinul campaniei. Este vorba de trupa Taxi, care s-a remarcat până în prezent cu piese şi mesaje puternice pe diverse teme sociale de interes.

„Aşa că tot ce pot să fac acum, E să încerc altceva. O să-ţi cad în genunchi, poate merge aşa. Poate că deprecaţia mea te va îndupleca. Te rog, te rog, te implor, te conjur, Vaccinează-te şi tu.”


Preluat de la: Publika.md