Vacanță pe timp de pademie?! Igor Dodon, reîntors recent din Moscova, merge pe Muntele Athos

Recent întors de la un sanatoriu de la Moscova, președintele Igor Dodon anunţă că în următoarele zile se va afla în Grecia, pe Muntele Athos. Într-o postare pe facebook, şeful statului spune că va petrece în rugăciuni și va primi binecuvântarea călugărilor de la mănăstirile ctitorite de cei mai renumiți voievozi moldoveni. 

Potrivit şefului statului, pe muntele Athos se va ruga pentru popor, pentru pace şi unitate, iar în această perioadă cu multe provocări, rugăciunile şi binecuvântarea călugărilor sunt mult mai necesare.

Totodată, Igor Dodon i-a îndemnat pe oameni să petreacă aceste zile în familie, cu gânduri bune.

Totodată, Igor Dodon a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii ortodoxe de astăzi – Adormirea Maicii Domnului, în special pentru locuitorii din satele şi oraşele unde astăzi se sărbătoresc hramurile. 


Preluat de la: Publika.md