Ursula von der Leyen urmează să-şi anunţe luni candidatura pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene

Daniel Caspary, şeful delegaţiei CDU/CSU la Parlamentul European, a spus că se aşteaptă ca Ursula von der Leyen „să-şi declare luni voinţa de a se prezenta din nou pentru conducerea Comisiei” în urma alegerilor europene din iunie. 

Decizia ar urma să fie anunţată cu ocazia unei vizite prevăzute la Berlin, unde este invitată la o reuniune a partidului, potrivit Agerpres. 

„Ar fi un semn bun pentru Europa. Este de la sine înţeles că CDU o susţine cu toate forţele sale”, a subliniat Caspary. 

Partidul Popular European (PPE), prima forţă politică din Parlamentul European, ar putea-o desemna candidată cu ocazia congresului său din 6-7 martie de la Bucureşti. 

În opinia lui Daniel Caspary, Ursula von der Leyen (65 de ani) ar da o orientare diferită unui eventual al doilea mandat. 

După o primă legislatură „puternic marcată de pandemie şi de războiul din Ucraina”, „accentul ar fi pus pe competitivitate, precum şi pe securitatea interioară şi exterioară”. 

„Doar dacă Europa rămâne un continent eficient economic vom putea să ne menţinem prosperitatea şi să ne permitem tranziţia ecologică”, a subliniat eurodeputatul german. 

Conştientă de reticenţele tot mai mari faţă de reglementările de mediu, von der Leyen a anunţat în toamnă „o nouă fază” a Pactului verde, axată pe competitivitatea companiilor. 

„Aplicarea Green Deal va continua să joace un rol important”, dar „dialogul strategic” lansat de Bruxelles cu sectorul agricol şi retragerea textului referitor la pesticide „sunt semnale importante trimise de Ursula von der Leyen” pentru „a implica toate grupurile social pe calea neutralităţii emisiilor de carbon”, a spus Caspary. 

Verzii şi-au desemnat la începutul lunii doi capi de listă la nivelul UE pentru alegerile europarlamentare, germana Terry Reintke şi olandezul Bas Eickhout. 

Social-democraţii urmează să îşi desemneze candidatul la preşedinţia Comisiei la începutul lunii martie.


Preluat de la: Unimedia.info