United a început perfect anul. "Diavolii roșii" au învins-o pe Aston Villa Birmingham în etapa a 17-a din Premier League

Manchester United a pășit cu dreptul în anul 2021. „Diavolii roșii” au învins pe teren propriu cu 2-1 pe Aston Villa Birmingham în etapa a 17-a din Premier League. 

Prima repriză a fost lipsită de multe ocazii de gol, însă și în aceste condiții gazdele au reușit să înscrie. Anthony Martial a reluat cu capul în minutul 40 o centrarea venită de la Aaron Wan-Bissaka. Aston Villa a egalat în 58 prin Bertrand Traore.

Echilibrul pe tabelă s-a menținut doar 3 minute. Bruno Fernandes a transformat o lovitură de la 11 metri, după un fault comis asupra lui Paul Pogba.  

Până la finalul partidei cele două echipe au mai avut câteva ocazii bune de a marca însă scorul a rămas neschimbat. În urma acestui succes, United a egalat la puncte liderul FC Liverpool, dar „cormoranii” au un golaveraj mai bun. 

De cealaltă parte, Aston Villa se află pe locul 6 în clasament.


Preluat de la: Publika.md