Una spun, alta fac. Numărul de autorizaţii pentru gherete a crescut vara asta cu 70%

Una spunem, alta facem. În acest an, Primăria Chişinău anunţa un adevărat război gheretelor, promiţând că le va scoate treptat, pe toate. În acelaşi timp, de la începutul lui 2020 autorităţile locale au eliberat 111 autorizaţii provizorii pentru gherete şi tonete, cu aproape 70 mai multe decât anul trecut.

Consilierul PAS Angela Munteanu-Pojoga a vorbit despre problema autorizaţiilor noi pentru gherete, la şedinţa consiliului municipal din această săptămână. Alesul local spune că municipalitatea ar favoriza trei grupuri de agenţi economici care deţin astfel de afaceri.

Consilierul spune că gheretele au dispărut de pe străzile principale, dar au apărut prin parcuri. Un exemplu este spaţiul din preajma Catedralei, unde sunt şapte gherete noi, în loc de patru, număr maxim admis în regulament.

ANGELA MUNTEANU-POJOGA, consilier PAS: „În ciuda faptului că ar fi trebuit să fie doar tonete şi rolete în parcuri, noi avem chioşcuri bine-mersi, cu fundament, nişte construcţii impunătoare care nici măcar nu eliberează scuarurile şi parcurile în perioada în care ar fi trebuit să o elibereze, pentru că ştim cu toţii, notificările se eliberează doar pe perioada sezonului estival. „

Unii antreprenori au încălcat şi modul de amplasare a gheretelor.

Potrivit regulamentului, tonetele instalate prin parcuri în sezonul estival nu pot fi amplasate pe gazon. Dacă faceţi însă o plimbare prin parcul „Valea Morilor”, vedeţi că unii agenţi economici nu ţin cont de regulile impuse.

Mai mult, o tonetă a fost amplasată pe plaja din „Valea Morilor”. Oamenii se bucură că au de unde cumpăra o îngheţată, dar recunosc că, în unele cazuri, s-a cam exagerat.

„Ele sunt necesare în perioada caldă a anului, dar sunt şi prea multe în unele locuri. Mai ales vara în parcuri sunt foarte multe. Dar una, două, trei, ar fi foarte bine, chiar ok. „

„În această perioadă, e comod că sunt aceste gherete, şi copilul mai vrea ceva ca să potolească setea, o îngheţată. Abordarea este chiar una corectă.”

Primarul Ion Ceban neagă acuzaţiile aduse de consilierii locali şi spune că de când a venit la putere, aproape şase sute de gherete au fost dezinstalate. Cât despre cele apărute în parcuri, acestea au autorizaţie până la sfârşitul lunii octombrie.

ION CEBAN, edilul Capitalei: „Chiar dacă şi apar unele gherete, în data de 30 octombrie, agenţii economici sunt obligaţi să le evacueze. Notificarea este o procedură, schema de amplasare şi capacitatea de a pune o gheretă este cu totul altceva. Dacă cineva face abuz, noi vă rugăm să ne notificaţi în această privinţă.”

Edilul este contrazis însă de consilierul PUN Corneliu Pântea.

CORNELIU PÂNTEA, consilier PUN: „De facto, gheretele nu dispar de pe străzile Chişinăului. În mare parte dintre ele sunt demontate de pe o adresă şi instalate peo altă adresă. Exemplu serveşte demersul locuitorilor din strada Traian 22 care spun că săptămâna trecută, peste noapte, în apropierea blocurilor lor au apărut cinci gherete. Aceste gherete erau amplasate anterior de-a lungul Bulevardului Traian.”

Pretura Botanica a preciza ulterior că ceea ce s-a întâmplat cu gheretele de pe Bulevardul Traian este o măsură temporară, până la aprobarea noului concept privind comerţul stradal. Documentul va stabili reguli stricte privind amplasarea tonetelor şi gheretelor şi prevede ca locurile în care pot fi amplasate gheretele să fie scoase la licitaţie. Proiectul ar urma să fie supus votului în Consiliul Municipal săptămâna viitoare, promite primarul Ion Ceban.


Preluat de la: Publika.md