Berlinul are un program de stimulare a economiei în valoare de 130 de miliarde de euro, prin care oferă subvenții pentru vehicule electrice și penalizează, prin taxe, persoanele care dețin vehicule mari, poluante. Guvernul le acordă 6.000 de euro persoanelor care cumpără automobile electrice.
Potrivit autorităților germane, din cele 168.148 de mașini înmatriculate în luna mai a acestui an, doar 3,3% au fost electrice. În 2019, mai puțin de 2% din totalul vehiculelor înscrise în circulație în Germania au fost electrice.
Experții cred că rata de adopție redusă este cauzată de teama oamenilor că nu au unde să încarce bateriile vehiculelor. Guvernul vrea să îi liniștească pe cetățeni în acest sens obligând benzinăriile să instaleze stații de încărcare.
Premierul Angela Merkel a anunțat anul trecut că obiectivul este instalarea a un milion de stații de încărcare în Germania până în 2030. În țară sunt aproximativ 14.100 de benzinării. În martie 2020, în Germania existau 27.730 stații de încărcare pentru mașini electrice.
Franța a anunțat de asemenea un program de stimulare a adopției de vehicule electrice în valoare de 8 miliarde de dolari. Președintele Emmanuel Macron vrea ca țara sa să devină cel mai mare producător de vehicule nepoluante.
Preluat de la: Publika.md